Două crâmpeie de interviu.
“«Când nu te mai joci» – spune sculptorul – «nu mai ești!». Iar eu, ziceam: «Când nu mai visezi, ești șters din catalog». Și iar zic: «Când nu mai faci, te-ai auto-anulat». De-aia cred eu cu fanatism în visul înălțător, ca romantic incurabil ce sunt, de-acolo dorința de a face bine în juru-mi, de-acolo iubirea de familie, de… “satul în care m-am născut și primii ani i-am petrecut”, de-acolo mândria de a face parte din românismul oltenesc și românismul integral. Vă mai amintiți cum zicea Eminescu, odată? «Sunt român și punctum!» Sau cum se exprima, mai târziu, Țuțea? «Sunt de meserie român!» Ei bine… eu sunt român dintotdeauna, pentru totdeauna!”
“Mulți din jurul granițelor noastre și, din păcate, și unii zice-se, de-ai noștri încearcă prin sofisticatele mijloace mass-media să lanseze ideea unui român superficial, fără profunzime, fără nici un ideal și care râde ca prostul oriunde și de orice. Este o simplă eroare, ceea ce susțin unii mai de-a aproape și alții mai de departe? Nu! Este o jignire impardonabilă și trebuie luată atitudine ori de câte ori avem ocazia. Râsul daco-romanului român are sens, are semnificație, are profunzime, are atitudine, propune și este necruțător cu lașii, cu impostorii, cu mincinoșii, cu hoții, cu parveniții, cu cei tarați sufletește și mental.
În ultimii 5-10-15 ani și n-aș dori să mai continue numărătoarea astfel, românii au uitat sau au fost împinși, siluiți moral și material să uite de unde venim și încotro mergem noi românii . Să uităm de noi înșine? Să uităm de Istoria și Cultura noastră? Să uităm de Civilizația strămoșească? Să uităm de atâtea capacități creatoare și energii naționale, recunoscute ca deschizătoare de drumuri, în mai toate capitolele culturii și civilizației universale? Niciodată! ”
Geo Saizescu (14 noiembrie 1932 – 23 septembrie 2013)
Geo Saizescu (dreapta) împreună cu Tudor Arghezi
