Mai exact, două povești. Și trei ursuleți. Pentru toți aceia care se topesc de căldură, un scurt film realizat în 2010 de către fotograful Thomas D. Mangelsen: doi pui de urs polar (în vârstă de doar
♣ Potrivit cercetătorilor din cadrul EU Business School Geneva, soția ideală trebuie să fie cu cinci ani mai tânără decât partenerul ei, să aibă acelaşi background cultural, dar să îl în isteţime. Mai exact, aceasta trebuie
Acolo unde se termină visul și începe visarea. V-ați întrebat vreodată de ce avem tendința de a uita visarea chiar dacă suntem atât de norocoși încât reușim să ne păstrăm visele? De ce, cu cât
O altfel de clepsidră, o altfel de metaforă, același timp. O minunată clepsidră realizată de designerii de la studioul nipon Studio Note în care nisipul este înlocuit cu baloane de săpun. O clepsidră care îndeamnă, precum
Universitatea din Bucureşti este prezentă în topul primelor univeristăţi din lume potrivit topului reaizat de Quacquarelli Symonds. Vineri, 29 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă, Quacquarelli Symonds, lider global în furnizarea de informaţii, cariere
O serie de fotografii remarcabile. În imaginea care urmează sunt imortalizate câteva milioane de persoane care așteaptă să facă baie în râul Gange pentru a se purifica spiritual, cu ocazia Sărbătorii hinduse Kumbh Mela (considerată a
Pentru toți îndrăgostiții de rock and roll. Unele dintre cele mai faimoase 100 de riffuri din istoria rockului, interpretate "dintr-o bucată", pe o singură chitară, de către Alex Chadwick. De la Mr. Sandman (Chet Atkins, 1953)
Imaginile suprarealiste ale realității de zi cu zi. Surreal Human Sculpture este un ciclul de "instalații artistice vii" pe care artistul Andrew Baines l-a început în 2006. Și pe care, îl continuă și astăzi, inspirat
Un perimetru pe asfalt, cretă colorată, răbdare. Și, firește, talent. O demonstrație oferită la începutul lunii iunie 2012 de către pictorul american Chris Carlson care, în acest fel, și-a demonstrat dragostea pentru Mario - unul dintre
Tocmai ce a aterizat: TATAIA #5. TATAIA #5 e ceea ce conservatorii ar numi demența secolului. Societatea viitorului, evoluția omului ca specie, spiritualitate într-o grămadă de accepțiuni, reptilieni, extratereștri și nave spațiale, singularitate, utopii, distopii,
Câteva imagini amuzante în care rolul cheie a fost jucat de o perfectă sincronizare. Uneori se întâmplă să fim în momentul potrivit, la locul potrivit, cu o cameră foto pregătită să imortalizeze exact acea irepetabilă
O excelenta inițiativă creativă destinată promovării scriitorilor debutanți. The Book That Can’t Wait este o idee creativă pusă în practică de argentinienii de la Eterna Cadencia: cărți ale scriitorilor debutanți, tipărite cu o cerneală specială, ale
"Sa trăiești înseamnă să trăiești evoluția sunetului, evoluția stărilor afective, nu să le înțelegi." (Sergiu Celibidache) În timpul vieții, Sergiu Celibidache (28 iunie 1912 - 14 august 1996) a refuzat orice fel de înregistrări audio,
"În cadrul studiu denumit inspirat "Oameni foarte fericiți", cercetatorii au încercat să afle ce îi caracterizează pe cei mai fericiți zece la sută dintre oameni. Trăiesc ei în zone cu o climă mai caldă? Sunt
Ilustrații care te obligă să gândești înainte de a zâmbi. Născut pe 14 mai 1987 în Algeciras, Spania, Nacho Diaz Arjona lucrează ca ilustrator, în orașul natal, din 2009. Are experiență ca designer web și design digital,