Vechi de jumătate de secol, frumusețea acestor fotografii vă va tăia respirația. Întrebam de curând cât de mult a câștigat și cât de mult a pierdut arta fotografică de pe urma progresului tehnologic. Iată astăzi
V-ați întrebat vreodată cât de mult a câștigat fotografia de pe urma progresului tehnologic? Dar cât de mult a pierdut? Deși par ilustrațiile unui film suprarealist, fotografiile care urmează sunt cât se poate de reale.
Biblioteca Regală din Danemarca face publice o serie din comorile sale fotografice prin intermediul Flickr. Priviți fotografiile de mai jos. Au fost realizate între anii 1930 și 1940 de către Sven Turck, unul dintre artiștii
"Surpinde-te pe tine însuți și surprinde-ți audiența." Aceasta este deviza după care se ghidează, în fiecare zi, Thomas Herbrich, un maestru al artei fotografice și al manipulării imaginilor. Cu un portofoliu de clienți impresionant -
"Mi-aș dori să priviți aceste fotografii și să vă amintiți că oamenii aceștia au fost iubiți, căsătoriți și plini de viață. Și că și-au trăit viața din plin." "Pentru oamenii diagnosticați cu Alzheimer, trecutul devine
O serie de fotografii de o incredibila frumusețe. Vechi de aproape 150 de ani. Și colorate manual. Fotografiile de mai jos sunt datate, cu aproximație, în jurul anului 1886 și se crede că autorul lor
Femei frumoase, în ipostaze seducătoare. Fotografiile realizate de Barbara Cole se aseamănă cu picturile mai mult decât vă puteți imagina. După ce v-am prezentat o serie de picturi despre care ai putea crede că sunt
O serie de fotografii incredibile ale cele mai "cool" bunici din lume. Mamika nu este o bunică la fel ca oricare alta. Ci este super-bunică ai cărei fani sunt răspândiți în lumea întreagă. Iată povestea
Deși autodidact, Jose Ramon Irusta este autorul unora dintre cele mai frumoase fotografii ale zonelor de coastă ale Spaniei. "Văd lumea prin intermediul aparatului de fotografiat și încerc să o transpun în fotografiile mele", spune
“Rodney Smith este un om modest. Poate purta o cravată ascot fără să pară pretențios. Se proclamă a fi un optimist de sertar. Crede că modernismul a luat o turnură greșită într-un moment nepotrivit. Crede
Într-o epocă în care presa scrisă nu se simte tocmai comod, fotojurnalismul este privit, cel puțin de către unii, dacă nu ca un liman, măcar ca o oază. O oază care, prin lentilele unei istorii
Se spune că timpul nu are răbdare cu oamenii. Dar mai au oamenii răbdare cu timpul? În loc de răspuns, iată o serie de fotografii semnate Sacha Goldberger... Două personaje: un fotomodel și Frederika, bunica