Orașul de poveste tronează pe dealurile ce cuprind una dintre cele mai bogate regiuni din Germania în domeniul viticol. Apropierea de el stă sub semnul șerpuirii, atipic pentru infrastructura care deservește accesul către burg-urile nemțești. Chiar și intrarea în oraș se face neașteptat, întortocheat, cotit, parcă pentru a nu deranja calmul și pacea rîului ce îl străbate.
Schwäbish Hall pare desprins din poveștile cu zîne, gnomi și magi. Alăturarea de stiluri și culori dau privitorului o senzație de irealitate, transpunîndu-l în lumea pe care, în copilărie, și-a creat-o sau a văzut-o în cărțile de colorat. Mai presus de această stare de încîntare a privirii este senzația de ocrotire și familiaritate pe care ți-o dă acest loc. Parcă e universul uitat unde ai fost, o vreme, acasă, iar acum, fără să îl fi căutat, îi ești din nou părtaș. Surpriza și bucuria întoarcerii acasă e completată de reflexele unui cer îmbujorat și de apusul roșiatic, stors parcă de lumina strugurilor sîngerii…
Momentul de vîrf al serii îl dă catedrala din centru orașului, situată și în cel mai înalt punct al lui. După anevoia unui drum pe străzi la fel de minunate, un evantai de scări se arată privirii, iar în capătul lor începe măreția teutonă: o construcție de piatră de o impozanță altfel, care adună destine și împarte lumină, ocrotește și eliberează, clădește și motivează, vestește și binecuvîntează… De altfel, patronul ei spiritual este Sfîntul Mihail, vestitorul, ocrotitorul, dăruitorul. Interesantă e și intrarea propriu-zisă, mică, subdimensionată, pe un portal îngust. Odată ce ești intrat, ai în față un pilon înalr, pe care, de la nivelul privirii în sus, Sfîntul Gheorghe omoară balaurul. Adevărata splendoare se completează aici, printr-o deschidere neașteptată!
După ce ai trecut de drumurile șerpuitoare, după ce cu efort mare ai urcat zeci de trepte abrupte, odată trecut de portalul îngust și de uciderea balaurului, deschiderea și intrarea se fac sub semnul luminii inundante. Iar aceasta este de fapt doar starea ce premerge intrarea în biserică, unde ți se taie respirația și sufletul vibrează, ca după trecerea tuturor probelor inițiatice. Catedrala din Schwäbish Hall e încă o dovadă că sfinții își dau mîna pentru ca noi, oamenii de rînd, să ne simțim ocrotiți, pentru a putea intra, asemenea copiilor, dezbrăcîndu-ne de haina drumurilor, în împărăția cerurilor!
