Șapte vorbe de duh.
Patimile omului sunt nenumărate ca nisipul mării; niciuna din ele nu seamănă cu alta şi toate, atât cele josnice, cât şi cele frumoase, la început supuse omului, ajung mai târziu să-l stăpânească. Fericit e acela care îşi alege patima cea mai frumoasă dintre toate.
Sunt şi patimi a căror alegere nu atârnă de om. Ele s-au născut odată cu el şi nu-i este dat să le ocolească. Sunt conduse de o ursită venită de sus, au în ele ceva care te cheamă mereu.
Când porniţi pe drumul anevoios al maturităţii, luaţi-vă ca sprijin primele voastre impulsuri de umanitate; altfel, n-o să le regăsiţi.
Ce este viaţa noastră? O vale în care s-au cuibărit amărăciunile. Ce este lumea? O mulţime de oameni fără simţăminte.
Înţelepciunea cea mare nu stă într-o vorbă de dojană, ci într-o vorbă care, fără să-şi bată joc de nenorocirea omului, să-l îmbărbăteze, să-i dea curaj.
Fiţi suflete înviate, nu suflete moarte!
Patria sufletului este iubirea.
