Nu stiu nimic despre tine.
Stiu doar de jocurile in care trupul meu mic parea plin de viata, stiu ca odata cuvintele tale precum niste degete nevazute m-au mangaiat pana am prins un contur. Stiu ca in prima zi a saptamanii scrii. Despre cuvinte citite. Stiu ca iti place vaz-duhul. Si prima–vara. Si apusurile tragice si rasariturile, pe care doar tu le vezi in culori.
Stiu ca atunci cand am fost foarte aproape de tine, mi-a fost frica si a trebuit sa fug, ca nu cumva dragostea mea nestiuta sa nu ma calcineze si sa ma faca scrum. Stiu ca imbratisarea ta a fost prima imbratisare din lume. Stiu ca am facut exercitii de echilibristica pe un fir foarte subtire si tu nu ai fost acolo cand am cazut. Stiu ca iti place Miller. Si Rusdhie si Bukowski. Au scris povesti despre oameni ca noi, pe care tu le-ai uitat. Si mai stiu ca in putinul timp in care ai fost in viata mea, mi-ai dat jos una cate, fiecare masca pana am ramas asa cum nici eu nu stiam ca pot fi.
Stiu ca ai asculta Piazza Grande la nesfarsit. Stiu ca iti place poezia cantata. Stiu cum esti atunci cand esti trist, desi niciodata nu pari asa. Stiu ca ne-am jucat o vreme cu vorbele si tu mai mult cu sufletul meu. Stiu ca pentru prima data am simtit inexplicabil ca pot sa apartin cuiva. Stiu ca pentru o vreme ai fost cerul meu pe care am refuzat sa il vad.
Si mai stiu ca azi nu stiu nimic despre tine.
