Astăzi se împlinesc 130 de ani de la nașterea lui George Enescu.
Iar Google celebrează marele artist român așa cum știe mai bine: printr-un doodle pe care îl reproducem și noi.
Iar dacă veți dori să faceți ceva special, vă învit la ora 18:30 la Muzeul Naţional George Enescu (Calea Victoriei nr. 141), unde, ziua de astăzi va fi sărbătorită, cu actul IV al operei Oedipe, în formula camerală realizată pentru voci şi pian de Andrei Tănăsescu.
Interpretarea se datorează celor patru solişti ai Operei Naţionale Bucureşti – Ştefan Ignat (Oedipe), Simona Neagu (Antigona), Ionuţ Pascu (Creon), Vicenţiu Ţăranu (Teseu), cărora li se alătură un grup de corişti. La pian, Andrei Tănăsescu.
Acestea fiind spuse, vă ofer trei scurte momente muzicale.
1. Rapsodia Română, a lui George Enescu, sub bagheta marelui Sergiu Celibidache
2. Rapsodia Română sub bagheta lui Leopold Stokowski (cu o introducere personală din partea acestuia)
3. George Enescu și elevul său, Yehudi Menuhin, interpretând Bach.