Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!
Un poem de Victor Eftimiu.
Departe, cine știe în ce oraș ploios
Cu tâmplele în palme vei fi gândind la mine,
Privind spre cerul umed, tomnatec, somnoros –
Departe… cine știe în ce oraș ploios…
Cu fruntea sprijinită pe degetele pale
În ochii tăi, străino, aduni melancolie
Răsfrângi tristeți de toamnă în lacrimile tale –
Cum stai așa… cu fruntea în degetele pale…
Afară plouă… plouă… și vântul toamnei bate
Cântând întristătoarea și vaga-i melodie,
În jurul meu s-așterne pustiu… singurătatea –
Afară plouă… plouă… și vântul toamnei bate…
Şi mă gândesc la tine, frumoaso de departe,
La ochii-n cari se stinge un dor de mângâiere,
La soarta nendurată ce calea ne-o desparte –
Și mă gândesc la tine, frumoaso de departe…
În sufletu-mi coboară tristeți sfâșietoare
Și golul din odaie se-mprăștie în mine.
Durerea ta, străino, pustiul tău mă doare –
Și-n sufletu-mi coboară tristeți sfâșietoare…
Și-acum, când cade seara din cerul somnoros,
Când tot mai larg se-ntinde în jurul meu pustiul
Te stingi și tu, ca mine, urzind un vis frumos –
Departe, cine știe în ce oraș ploios!…
Victor Eftimiu (24 ianuarie 1889 – 27 noiembrie 1972)
Departe, cine știe…
(foto: Amelia Fletcher)