Sunt Aer și mă inspiri cu putere,
Mă inhalezi cu plăcere,
Oxigenul nu îți este suficient,
Pe mine mă tragi cel mai bine în piept.
Sunt Apă și mă bei cu sete, după ce cu bucurie sufletul mi-l inunzi,
Cu mine Arborele vieții de nu îl uzi,
Esența Vieții, nu ai cum să o pătrunzi,
Doar în apele mele ai vrea să te scufunzi.
Sunt Pământ și în mine cele mai frumoase flori vrei să sădești,
Doar trupul meu cu dragoste vrei să îl plămădești,
În brațele mele vrei să mori
Și apoi să renaști de mii de ori.
Sunt Foc și cu dragostea mea te încălzesc,
Te ard în fiecare atom când te iubesc,
Te strălucesc până la cea mai pură Lumină,
Te transform în energia cea mai fină.
Sunt Eter, plin de mister, ce te înconjoară
Și de orice rele te apără,
Te conectez cu Lumea toată,
Te port prin vise de o frumusețe nesecată.
Ascultă glasul inimii tale insistente,
Eu sunt pentru tine, Cinci Elemente.