Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) organizează, în perioada 17 – 18 noiembrie 2022, Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a IX-a, la care vor participa peste 150 de manageri
Turneul naţional "Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo" ajunge, după 12 ani de absență, la Cluj, cu un concert care va avea loc vineri, 21 octombrie, de la ora 19:00, la Opera Maghiară de
O poveste tulburătoare reinterpretată „genial”. „Cel mai mult mi-a plăcut dansul. Dansatorii sunt minunați, adevărați artiști, profesioniști perfecți. Mi-a făcut mare plăcere să văd această poveste frumoasă și tulburătoare, reinterpretată astfel. Muzica mi-a plăcut foarte
„Întâlnirile JTI prezintă în acest an un Don Juan într-o cu totul altă cheie. Este o rescriere profundă a poveștii originale, cu un personaj principal pe cât de frământat, pe atât de versatil, dihotomic, cu
Maia Morgenstern, Medeea Marinescu, Emilia Popescu, Florin Piersic, George Mihăiţă, Alexandru Repan, Marius Manole, Ştefan Bănică, Demeter András, Pavel Bartoş, sunt actorii care s-au alăturat sau revin în 2022 în proiectul Aplauze pentru poet /
Aterballetto prezintă „Don Juan”, spectacolul „așteptat în întreaga Europă”. Aterballetto/ Fondazione Nazionale della Danza, cea mai importantă companie italiană de dans, vine pentru prima dată în România, la cea de-a XXIII-a ediție a Întâlnirilor JTI.
O ficțiune istorică în regia lui Andy Lupu. Tinerețea unui dictator, o co-producție româno-moldovenească realizată cu sprijin internațional (Germania, Elveția, Danemarca), descrie drumul parcurs și transformarea tânărului Nicolae Ceaușescu dintr-un simplu ucenic în șeful unui
„Splendid”, „plin de energie”, „emoționant”, „s-a terminat prea repede”, „modern”, „mi-a plăcut la nebunie”. Sunt cuvintele celor care au văzut aseară My Ladies Rock, spectacol susținut de compania de dans Jean-Claude Gallotta, aflată pentru prima
„Gigi Căciuleanu este cel mai tânăr coregraf din acest spațiu cultural, redimensionând nu doar ceea ce înseamnă mișcarea corpului în spațiu, ci relația vizuală cu unitatea de expresie a corpului, prin această formulă pe care
Teatru coregrafic de Gigi Căciuleanu la FITS. Gigi Căciuleanu prezintă duminică 26 iunie, ora 16.00, la Sala mare a Teatrului Național “Radu Stanca”, „Kiritza sau jocul de-a…”, pornind de la piesele lui Vasile Alecsandri. Spectacolul
Filmul JTI la TIFF. JTI și Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) au oferit din nou ieri seară publicului clujean un film cu și despre dans. În acest an, la cinema Florin Piersic a avut
Locul în care ideile studenților se pot transforma în proiecte culturale! În perioada 20 – 24 iunie 2022, Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), aflat în subordinea Ministerului Culturii, organizează cea de-a doua
O instalație performativă dedicată Norei Iuga în premieră la Muzeul Național al Literaturii Române. Duminică, 29 mai 2022, ora 19:30, la Muzeul Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8), va avea loc premiera
Așa cum se întâmplă în fiecare an - de destul de multă vreme încoace -, a venit momentul să facem prezentările. 🙂 Așadar, doamnelor, domnilor, aceasta este echipa Internship 2022. O echipă de care veți
Compania de dans Jean-Claude Gallotta prezintă My Ladies Rock – ”un spectacol exploziv, senzual și poetic”. Compania de dans Jean-Claude Gallotta vine pentru prima dată în România, la cea de-a XXII-a ediție a Întâlnirilor JTI.