O pastilă de Mahler, vă rog! Am auzit cu toții spunându-se asta: muzica clasică are proprietăți terapeutice. Pornind de aici, muzicienii de la Japan Philharmonica Orchestra au prins a prescrie doritorilor pastile de muzică, în
Cum se suferea de dragul frumuseții pe vremea bunicilor. Aparatul pentru făcut gropițe Conceput în anul 1936, aparatul - format din doua arcuri care apăsau obrajii prin intermediul unor protuberanțe - promitea să furnizeze "gropițe
Vineri, 5 iulie, a avut loc la Auditorium Maximum (Casa Universitarilor) finala ediţiei a XIV-a a Concursului Internaţional de Interpretare Muzicală "Gheorghe Dima". După gala de decernare a premiilor, cei doi câştigători ai premiului I
Doza zilnică de inspirație și doza zilnică de zbatere lăuntrică. 1. Jane Austen, prozatoare 2. Francis Bacon, pictor 3. George Bernard Shaw, dramaturg 4. Constantin Brâncuși, sculptor 5. Charlotte Bronte, romancieră și poetă 6. Paul
O melodie pe care cei mai mulți dintre noi o ascultă în fiecare dimineață. Mai exact, despre ce melodie este vorba? Ei bine, folosind o serie de microfoane speciale, compozitorul și sunetistul Diego Stocco a înregistrat
Câteva dintre creațiile uneia dintre cele mai apreciate artiste contemporane. De aproape o jumătate de veac artista japoneză Yayoi Kusama continuă să uimească o lume întreagă prin intermediul tiparelor sale repetitive. De la pictură la
Tatuaje. Din dragoste. Recunosc, nu sunt vreun specialist în ceea ce privește tatuajele. Și totuși... îmi pare puțin ciudat să-ți tatuezi o inimă pe care stă înscris "mama". Sau "tata". Nu că ar fi vreun
Duminică, 7 iulie, Imbold, Galeria vă invită la expoziția personală a tinerei sculptorițe Misha Diaconu la Mogoșoaia de la orele 16:00. Expoziția "Orchestra inimilor sfărâmate" cuprinde o serie de lucrări și instalații inspirate de muzică,
O platformă de finanțare prin crowdfunding pentru persoanele creative. Pe www.we-are-here.ro, iti vei putea prezenta proiectul în fata comunitătii direct interesate, care are acelasi pasiuni ca si tine si sa il lansezi in lume cu ajutorul
Cum poți face senzație pe internet purtând același pulover, timp de 40 de ani. Totul a început în 1973, când Dale Irby, pe atunci un tânăr profesor de sport la un liceu din Dallas, s-a îmbrăcat
Salonul Naţional de Fotografie – Document, ediţia 2013, s-a dovedit a fi un real succes, mulţumită celor peste 3000 de vizitatori care au venit să descopere secretele satului oltenesc tradiţional în labirintul din Piaţa William
1. Acum 100.000 de ani: cel mai vechi atelier artistic O scoică descoperită de către arheologi în 2011, într-o peșteră din Africa de Sud, este considerată de arheologi dovada celui mai timpuriu atelier artistic din
Expoziție de fotografie. 4 - 14 iulie 2013, Sala Acvariu, Muzeul Național al Țăranului Român. Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 4 iulie 2013, ora 17.00, la vernisajul expoziției de fotografie Living the dream. O
Galerie foto: cele mai înalte vârfuri montane de pe fiecare continent. Asia - vârful Everest (8.848 metri) Vârful Everest, cel mai înalt punct de pe Pământ (8848 metri deasupra nivelului mării), și-a primit numele în
Un proiect artistic digital care se dezintegrează pe măsură ce utilizatorii de facebook apasă butonul "îmi place". "Social media este cea de a cincea dimensiune care creează existența noastră online. Imaginați-va viața fără ea. Dacă