Andrei Roșca, unul dintre cei mai respectați antreprenori din mediul online anunță că, de astăzi, cartea sa, "Suntem Furtuni", poate fi descărcată gratuit. Este o carte pe care o recomand cu multă căldură, atât pentru
Dacă tot spuneam că școlile distrug creativitatea: în 1991, un profesor de liceu din SUA a rugat mai multe personalități să descrie un obstacol pe care l-au avut de trecut în viață, răspunsurile acestora urmând
Cu o vechime de aproape 600 de ani și scris de un autor necunoscută într-o limbă rămasă până în prezent nedescifrată, manuscrisul lui Voynich și-a căpătat renumele de "cel mai misterios manuscris al lumii". La
Note de insomniac este cel de al treilea volum semnat de Radu Beligan (după Pretexte și subtexte - 1968 și Luni, Marți, Miercuri - 1978). Apărut în 2001 în colecţia Bibliofilia a editurii Artprint, volumul
Astazi, 5 noiembrie 2010, ora 19.00, în Fire Club din Bucureşti, str. Gabroveni, nr 12, are avea loc lansarea celui de-al doilea roman al scriitorului Leonard Ancuţa, !NFERNUL. In cadrul evenimentului, care se va bucura
"Timp de o lună, de pe 28 octombrie până pe 21 noiembrie, cu mic cu mare, amatori şi profesionişti sunt invitaţi să viziteze expoziţia „Istoriei Benzii Desenate Româneşti în planşe originale (1935–2010), de Alexandru Ciubotariu