Note de insomniac este cel de al treilea volum semnat de Radu Beligan (după Pretexte și subtexte – 1968 și Luni, Marți, Miercuri – 1978). Apărut în 2001 în colecţia Bibliofilia a editurii Artprint, volumul a fost reeditat în 2008, într-un tiraj limitat (900 de exemplare), adaugândui-se o anexă cuprinzând scrieri mai noi.
Iată, în continuare, două scurte fragmente din Note de insomniac.
Prin 1950, eram la o masa cu Șerban Cioculescu, Ion Barbu și Ion Iancovescu, în braseria de la Athénée Palace. Ușa se deschide brusc și un june gazetar de la Scânteia se îndreaptă spre noi debordând de entuziasm: „Ați auzit? În curând, în Uniunea Sovietică pâinea va fi gratis!“ „Da, dar cu ce preț…“, a replicat trist Iancovescu.
În 1964, l-am cunoscut la New York pe Salvador Dali. Un prieten comun m-a prezentat “divinului” care mi-a arătat, spontan, o violentă simpatie. Socotea că noi, românii, avem o misiune sacră, de gardieni ai latinității, aici la răscrucea imperiilor moarte. Mi-a dăruit un foarte frumos album, cu o dedicație care cuprindea întreaga pagină de gardă și în a cărei grafică exaltată se afla pecetea lui indelebilă. “Pastreaza-l bine. După moartea mea, îl vei vinde la licitație”. L-am asigurat că nu mă voi despărți niciodată de el. “Sa nu spui asta. Banii au o importanta capitala in existenta noastra”. (…)
Discuția asta m-a impresionat puternic, dovadă că o pot reda, după atâta vreme, aproape cuvânt cu cuvânt. Mi-am amintit de ea ieri, când un spectator, intelectual subțire, deplângea faptul că unii dintre marii noștri actori se prostituează în filme, în reclame sau spectacole nedemne de statutul lor artistic. Cine are dreptate? Dali sau intransigentul meu spectator? E o dilemă pe care fiecare artist o rezolvă conform filosofiei și… nevoilor lui.
