De dor... Afară plouă ca și toamna și-i urât Mă uit pe geam ca după tine, și atât. În mine toate amintirile te-așteaptă De-aceea mi-i privirea stranie și dreaptă. Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând, În
Un gând frumos. Și o poezie la fel de frumoasă. Minunea noastră simplă e că iubim mereu cu tainica uimire trăită-ntâia oară; că ne aflăm alături la bine și la greu, senini când zarea poate
"Am cântat o doină, și e de ajuns..." În poiana verde am găsit un fluier Și i-am zis în treacăt: "O! Fluier perdut, Ai avut odată mult maestru șuier Care uimea lumea, ș-acuma ești tăcut.
Murim de-atâţia ani şi-atâtea veacuri, Murim degeaba, noapte ca şi zi, Murim invidiindu-i pe cei vii, Murim de răzbunarea unor fleacuri. Murim de ştreanguri şi murim de tunuri, Murim absurd de miere şi venin, Murim
Între mine și ea, nu-i nimic niciodată... Între mine și ea S-au ivit dintr-o dată Un pârâu, o șosea Și o cale ferată. N-aveam loc de întors, Am lăsat-o în noapte Cu-o hăinuță pe tors
De actualitate... De ce nu puneţi şi pe râs impozit Şi birul progresiv pe sărăcie? De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric? Impozitaţi şi vântul ce adie! Ar fi păcat să ezitaţi în crima De-a confisca
Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva... Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva, Îţi dau toţi aceşti ani, îţi dau viaţa mea. Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi, C-am
O foarte frumoasă poezie de dragoste. O poezie pe care mulți o știu sub formă de cântec, dar care atunci când este recitată - fie și în gând - are o frumusețe aparte. Dacă tu
Numai tu și cu mine, iubirea mea... Te-am făcut regină Există mai mari, mai mari decât tine Există mai pure, mai pure decât tine Există mai frumoase, mai frumoase decât tine Totuși, tu ești regina.
O poezie de Constantin Noica. Contemplu: în noapte stă crucea de lemn cu urme de cuie și cui de îndemn la stavile bolții fugare, spre care, cu mistice brațe de pom, crește un om. El
Lăsându-ne unul pe altul răniți... Abia te-am părăsit și umbli în mine, cristalină sau tremurând, neliniştită rănită de mine însumi sau copleșită de dragoste, ca atunci când ochii tăi se închid peste harul vieţii pe
Un foarte frumos - și foarte sensibil - poem de dragoste. You came to me this morning and you handled me like meat You’d have to be a man to know how good that feels,
Câteva versuri în care, poate, vă veți regăsi. Această mare e acoperită de adolescenți care învaţă mersul pe valuri, în picioare, mai sprijinindu-se cu brațul de curenți, mai rezemându-se de-o rază țeapănă de soare. Eu
O foarte frumoasă poezie. Stelele-n cer Deasupra mărilor Ard depărtărilor Până ce pier. După un semn Clătind catargele, Tremură largele Vase de lemn; Niște cetăți Plutind pe marile Și mișcătoarele Pustietăți. Stol de cocori Apucă-ntinsele
Te părăsesc spre-a mă găsi pe mine... La sărbătoarea florilor de măr, când drumul cere pașii să se-aștearnă, acum ne despărțim într-adevăr precum ne promisesem astă iarnă. La sărbătoarea focurilor mari, când toată lumea văruie