O necesară aducere aminte. Fragment din interviul acordat de Badea Cârțan revistei "Poporul român", cu doar câțiva ani înainte de moarte: "17 ani am fost cioban, am păzit pe Bărăgan câte 3-4 sate de oi.
Da, TU! Chiar TU: ești mai frumoasă decât crezi. Iată un experiment social care îți va dovedi acest lucru. Pe scurt: așezat în spatele unui perete de pânză (astfel încât să nu poată să vadă
Un poem atribuit lui Charles Chaplin. Viața Am iertat greșeli care au fost, într-adevăr, aproape de neiertat; am încercat să înlocuiesc oameni de neînlocuit; am încercat să uit oameni de neuitat. Am acționat deja impuls,
Amza Pellea: "Mi se pare că e o trăsătură specifică poporului român acest "a face haz", câteodată chiar de necaz". "Eu consider că nu există nicio deosebire între dramă și comedie. (...)Mie mi se pare
Cum au căzut bărbații în plasa propriei suficiențe. Spre binele nostru, al tuturor. Octombrie 1847. Decanul Facultății de Medicină Geneva din New York are o teribilă dilemă: o femeie și-a depus dosarul pentru a se
Nichita Stănescu în zece gânduri și tot atâtea fotografii. "Eu cred că un om este ceea ce-și aduce aminte despre sine însuși. Bunăoară, eu mă consider pe mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt.
Trista și incredibila poveste a unora dintre cei mai buni ambasadori culturali pe care România i-a avut vreodată. 1 aprilie 1910: patru studenți români pleacă pe jos, într-o călătorie de 100.000 de kilometri în jurul
Pe 25 martie ar trebui să fim veseli. Și, mai ales, ar trebui să nu muncim. Cel puțin așa spune tradiția populară. Și aceasta pentru că pe 25 martie este sărbătorită Buna Vestire, o sărbătoare
Vă puteți imagina cum ar arăta lumea dacă nu ar exista internetul? Gândiți-vă bine la "panica" și apăsările sacadate pe taste atunci când se întâmplă să "cadă" facebook sau twitter pentru câteva minute. Și, dacă
Omul care a indrăgit viața și domnitorul care a iubit neamul românesc. "Noul domnitor, cu fața sa plăcuta, aspectul său tineresc, expresia calmă și hotărâtă a fizionomiei sale, încânta mulțimea care îl privea sărbătorește și
Aproximativ 2,6 milioane de români (16% din populația țării) frecventează bibliotecile publice se arată în cadrul unui studiu realizat de Fundația Bill & Melinda Gates în perioada octombrie - noiembrie 2012. Studiul, care a fost
"Nu ne mai încearcă bucuria de a fi oameni..." "Se crede că nu mai avem nevoie de statui. În schimb, se presupune că avem nevoie de insecte, de larve, de instincte primare… Avem nevoie de
Ce diferență! Două fotografii realizate în același loc: Piața Sfântul Petru din Vatican. Una realizată pe 19 aprilie 2005, când a fost ales ca papă Benedict al XVI-lea. Cealaltă pe 13 martie 2013, când a
Îi aparține lui Liviu Rebreanu și i-a fost dedicată celei care avea să-i devină soție. Liviu Rebreanu și Fanny Rădulescu s-au cunoscut pe terasa Oteteleșanu din București (situată pe locul unde se află astăzi Palatul Telefoanelor),
Și un cuvânt frumos ca România. Emil Cioran, Eugen Ionescu și Mircea Eliade Eugen Ionescu i-a întâlnit pe Emil Cioran și Mircea Eliade în perioada 1928 - 1933, pe când era student al Universității București. Cei