Adevărul din interiorul cuplului

45 Years – Marea Britanie, 2015.

Că “au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” ne  spun mai toate finalurile de basm, dar niciodată nu știm exact ce-ar putea urma după acest episod. Despre variațiunile hibernale ale vieții de cuplu ne povestește Andrew Haigh, într-o emoționantă peliculă intitulată sugestiv: 45 Years.

Kate şi Geoff, un cuplu de pensionari, fără copii, îşi petrec zilele de calm casnic. Se pregătesc de de celebrarea celor 45 de ani de la căsătorie. Dar, ca-n orice poveste cu suspans, apare ceva care e gata să răstoarne întregul eșafodaj. De data aceasta, apare o scrisoare prin care Geoff, eroul poveștii, este înștiințat, că undeva în munți, s-a găsit corpul fostei lui iubite. Așadar, toată viaţa lor trăită în comun, cei 45 de ani din titlu, este pusă acum în discuţie şi sub semnul întrebării.  Charlotte Rampling, în rolul soţiei, premiată la mari festivaluri pentru această partitură emoţionantă, realizează – aici – un joc copleşitor.

La patru ani după delicatul film, Weekend, Andrew Haigh adaptează, liber, romanul In Another Country de David Constantine, izbutind o bulversantă dramă. Prima opțiune a realizatorului a fost distribuirea actriței Charlotte Rampling în rolul misterioasei Kate, femeia care este pe punctul de-a aniversa 45 de ani de mariaj alături de Geoff. Tocmai în focurile pregătirilor de aniversare, Geoff primește, din Elveția, o scrisoare prin care i se aduce la cunoștință faptul că iubita lui din tinerețe a fost găsită moartă. Aceasta își pierduse viața în timpul unei excursii, în perioada  anilor ’60.

Kate și-ar dori să afle mai multe, dar amintirile sunt dureroase pentru Geoff. Pe parcursul conversațiilor, Kate sesizează că cel care îi este soț, de atâta amar de vreme, nu o uitase niciodată pe cea care părea să reprezinte “iubirea vieții” lui. Parafrazând-o pe Nathalie Sarraute, am putea spune că totul se baza doar pe un “Da” sau un “Nu”. Tolănită în patul conjugal, Kate îi adresează întrebări soțului ei. Cea mai importantă este aceea în care are puterea de-a întreba ce s-ar fi întâmplat dacă acea Katya nu ar fi murit în ghețurile din Alpi, dacă ar fi luat-o de soție (Kate Mercer: “Would you have married her”?). Fără să ezite nicio clipă, Geoff îi răspunde (imediat): “Da”.

Pentru Kate, din acel moment, nimic nu mai conta, totul se scurge pur și simplu. Nu poate fi vorba despre gelozie, dar ceva îi paralizează reacțiile – precum un virus pătruns în organism -, toată memoria ei afectivă se distruge. Femeia încearcă o reacție. Culmea ironiei! după 45 de ani de mariaj, când se trimiseseră invitațiile și se cumpăraseră cadourile. Kate se chinuie să se convingă pe sine că reacția fusese o nebunie. Seara, ea dansează cu Geoff pe melodia lor favorită, Smoke gets in your eyes, apoi reiau vechile lor obiceiuri. Totuși, fantoma acelei rivale al cărei nume nu-i dă deloc pace o tulbură din nou. Câtă ipocrizie! Deodată, Kate realizează că a fost doar o dublură, i-a servit lui Geoff drept remediu contra angoaselor. Urlă în tăcere. Precum eroina lui Alberto Moravia (și-a lui Jean-Luc Godard), Kate descoperă …ura.

45 Years este un film discret, dar teribil în care realizatorul are inteligența de-a prezenta vârsta a treia în alt registru decât ne-am obișnuit să o percepem. Aici, amețeala își are originea în dogoarea iubirii. Cineastul a distribuit doi interpreți de excepție – Charlotte Rampling (nominalizată la Oscar) și Tom Courtenay, capabili să se racordeze la tensiunea din acel univers amenințător. Glasurile, dar și tăcerile celor doi mari actori amplifică ambiguitatea din intimitatea acestui cuplu, făcând-o aproape muzicală. Filmările sunt modeste, ca și ritualurile  zilnice ale unui cuplu care-a trăit patruzeci și cinci de ani aceleași dimineți. Chipul lui Charlotte Rampling redă, din plin, temerile și toate îndoielile unei femei care se vede cu trecutul “dat peste cap” (Kate Mercer: “It’s funny how you forget the things in life that make you happy.”).

Nici nu vrem să ne gândim ce s-ar fi întâmplat în cazul în care cuplul septuagenar ar fi avut casa plină de nepoți. Haigh s-a jucat puțin cu epilogul poveștilor cu zâne și-a atins un punct nevralgic, al vieții trăite după perdeluțele falsității. Este absolut remarcabilă maniera englezească de-a vârî sentimentalism într-un realism aproape social. Cele două personaje stau, adesea, în același cadru, iar scenele  dintre ei sunt filmate de la o distanță sobră, dar care sugerează o veritabilă intimitate. Apropierea le conferă actorilor materia organică a realului. Pe parcursul întregii durate a peliculei, lucrurile sunt mai mult sugerate decât spuse, misterul plutește peste tot- în acel spațiu, în personaje – cotidianul apare și în notele sentimentale, dar și în cea mai pură notă de realism, aproape de naturalism. Realizatorul tivește, cu multă finețe, analiza acestei relații, sub  toate aspectele ei.

Nuanțele melodrametice se insinuează în toată povestea cinematografică; bombardamentul emoțional suferit atât de Geoff, cât și de Kate, este devastator la ideea că acea femeie ar fi putut să le schimbe cursul vieții. Kate devine geloasă pe o ființă decedată, dar încă vie în memoria celui care îi  stă alături de patru decenii și jumătate. Șarmul melancolic al întrebărilor legate de existență este dublat de profunzimea privirilor femeii care simte că a fost trișată, trăind deziluzia și amărăciunea. Actrița se află mereu în prim-plan, dar și în relație cu partenerul ei de-o viață; camera de filmare urmărește și surprinde atent mișcările care fac și desfac relația lor.

45 Years rămâne o dramă neagră, deși este sesizabil decalajul dintre comportamentul și vârsta biologică a eroinei, care, la un moment dat întreabă dacă acea femeie era blondă. În pofida vârstei, Kate rămâne o fetișcană care pare că se uită la profilul de pe Facebook al “fostei” (setul de fotografii-diapozitiv din podul casei), mai ales că eroina din film mimează obsesia pentru imagine. Andrew Haigh redublează această tară și dă deoparte o perdea care ținuse departe anumite situații. Odată ridicată cortina, cursivitatea sentimentelor începe să aibă fluctuații.

Într-o manieră personală, Andrew Haigh cristalizează, în șapte zile, esența iubirii în cele mai mici detalii și, în 45 Years, lasă la vedere tot ceea ce s-a clădit în decenii, căutând fundația pe care s-a acumulat o viață în doi. Meandrele suferințelor celor doi eroi trasează și indică un rezultat remarcabil, just. Pentru o asemena tectonică a sentimetelor a fost nevoie de un realizator sensibil și curajos, iar pelicula oferită de acesta rămâne o alternativă pentru “insuportabila ușurătate a ființei”.