Mi-s gândurile nuferi încătușați de levantul șubred ce i-a cuprins deodată,
mi-s spice de grâu pe care le-nnodau păsările-ngenuncheate-n zbor,
mi-s cireșe dulci și-amare pe care mi le săltai cândva după urechi,
mi-s iarba proaspătă ce-ascunde apăsarea tălpilor noastre,
mi-s norul ce-a plâns pe-ai noștri umeri,
mi-s luminișul ce poartă-n miezu-i cuvinte mii și legi nescrise,
mi-s rugăciuni nestinse și duioase ce tainic îmbrăcat-au cerul,
mi-s cărți alese pe care le-am deșirat, îmbălsămați în versuri,
mi-s ramuri șubrede ce se-avântă-n creierul munților,
mi-s lacrimi ce se unduiesc de-a lungul obrajilor tuturor mamelor,
mi-s stele ce valsează-n jurul taliei cerului,
mi-s livezi din care curg cu-ardoare mere-ntinerite-n aburi de izbândă,
mi-s caise coapte-n măiestria Soarelui îmbărbătat de nouri,
mi-s icoane înălțate-n zori de chemarea vulturilor,
mi-s priviri semețe între zeii Olimpului,
mi-s cărări de munte neumblate-n veacuri de haiduci,
mi-s căni cu vin ce-mbelșugat-au mesele boierilor,
mi-s falnice scântei ce-aprins-au liniștea-n păduri nemuritoare,
mi-s pietriș ce leagănă trasura-n care-ascunzi regatul florilor,
mi-s miere-azvărlită-n coșul ce duce iubirea spre faguri de dor,
mi-s pâine ce iese-n mândrie din cuptorul visului care m-a ademenit,
mi-s Eve ce-mbie tot pământul a mușca din măr,
mi-s nuci ce-și deconspiră coaja-ntr-un avânt al crengilor,
mi-s bujori ce clocotesc de patima buchetelor de primăvară,
mi-s iriși ce împacă iar culorile neîmblânzite vreodată,
mi-s creioane-mprăștiate-n pagini de cleștar,
mi-s povești de ”noapte bună” mereu cu majuscule,
mi-s oameni, locuri și-ntâmplări,
mi-s cabane vechi și ape tulburi,
mi-s oase-nmărmurite-n chipul de poem al lui Apollo,
mi-s nimic și mi-s de toate,
mi-s orbi ce-admiră răsăritul laolaltă cu apusul,
mi-s strigăte sihastre ce se-ntrec cu-al muntelui ecou,
mi-s hortensii ce-ascultă duios chemarea lină a mării,
mi-s bărci ce se răstoarnă-n mângâierea valurilor,
mi-s oamenii lui Creangă-n templul moldoveanului plăpând,
mi-s doine și străvechi cântări ce vin călare dinspre-apus,
mi-s camarazi de celulă ce-mpletesc cununi ale culturii,
mi-s versuri scrijelite pe reci pereți de închisori,
mi-s gardieni îndrăciți ce-și plimbă pe coridoare ura,
mi-s parfum de plăcinte-nvolburate de ispita merelor,
mi-s felinare ce se-ntâmplă când pașii tăi dezmiardă pământul,
mi-s pleoape-atinse-n treacăt de vuietul mâinii tale,
mi-s clopote ce urlă-n valea luptelor cu tâlc,
mi-s stânci lovite cu nesaț de valuri ce șchioapătă-n neștire,
mi-s geană pe geană când pleacă teiul din visu-mi,
mi-s ceainic ce se-nchină-n amalgam de cești,
mi-s mentă îmbrăcată-n straie de poveste,
mi-s lăuntrice chemări ce dor de dorul codrului,
mi-s nimic și mi-s de toate,
mi-s lumea-mi veșnic îmbătată de iubire!
