Ecoul întrebărilor străbate închise universuri interioare.
Acolo unde mergi tu
Moartea te-nsoţeşte, pas cu pas.
Cei ce se-aseamănă
călătoresc prin trecutul zilei de mâine,
prezentul din fluidul anilor din adâncul timpului mistuitor.
Distanţe-ntinse în toate direcţiile prin tăceri lungi,
intersecţia viitorului Lui
cu trecutul Ei prin punţi ţesute-ntre ele,
de pretutindeni, frenetice culori ţâşnesc în negura misterului.
Marea Ţestoasă* s-a mişcat prin dimensiuni palimpseste.
Lumea nu este nici ce pare a fi, nici ceea ce nu pare,
şi ceea ce pare a fi, şi ceea ce nu pare a fi,
toate la un loc.
Vălul subţire de ceaţă
o-nfăşoară prin striaţii suprapuse,
moartea-i fluidul acela albastru,
albastru ca marea,
albastru ca cerul dispărut în gura monştrilor.
El, albatrosul călător, schimbător ca cerul,
înghiţit de paradoxuri,
în derivă îşi îndreaptă corabia,
dintr-un ţărm necunoscut în altul,
umplând vidul orelor din pustiul zilelor, din anii sterpi.
Necunoscutul l-a-nghiţit, lumea şi-a schimbat polii,
pomii-n forme mişcătoare,
pământul s-a topit într-un cer solid,
iarba şoptea, florile cântau, aerul dansa.
Prin desişuri întunecate, el a intrat în mormântul pădurii.
Umbre şi forme pluteau în aer,
un vuiet se-auzea, tot mai puternic,.
Prin nepătrunsul de verde–pădure,
haotic urcă, spre vârf, cărările muntelui,
înfruntă groaza cunoaşterii.
Istovit, tot mai adânc, scufundat în el,
urcă muntele din adâncul Infernului.
Cel care pătrunde în flacără, în zbor, în vânt
şi Mâna–Ce-a–Scris–Totul
va descifra hieroglifele sufletului tatuat.
Există o cale de salvare: – Voinţa prin care deţii controlul!
Priveşte spre sursa de lumină,
fie ea palidă, difuză, dar lumină,
dacă există culoare
există şi lumină, chiar dacă nezărită!
Renunţă să mai caute, se trezi din mlaştina disperării,
uitase durerea amorţită de timp.
Trebuia să se-ntoarcă în el, spre ieşire, prin labirint,
în călătoria interdimensională.
Obstacole de trecut – pândind, monştrii lăuntrici
puteau oricând lovi, prin agoniile trecutului,
proprii viermi, demonii ce-ardeau
în focurile interioare, măcinându-i puterile.
De erau mai puternici murea,
descompunându-se în nefiinţă
sau continua drumul,
întemniţat în ruinele minţii, prin corpul slăbit.
O călătorie prin tărâmul pustiu
ce-i distrusese bucuria şi unica comoară, viaţa!
Atât de aproape, dar la o eternitate distanţă!
Amintiri tânguitoare prin profunzimile lumilor infinite,
intrarea-n existenţa timpurilor, alegerile le aparţin.
Prin botezul focului
s-au căutat în chipul din ochiul morţii.
Focul din Ea putea să-l mistuie,
gheaţa din Ea putea să-l vindece!
Aflaţi în cercul cel mai îndepărtat din cercurile concentrice,
spre punctul simţurilor contopite cu vidul,
a traversat infinitul să-l caute la marginea conştiinţei,
în expediţia Ei de salvare, acolo unde
paradoxurile sunt descifrate rând pe rând.
Asemănători şi totuşi diferiţi,
călătorind prin potenţiale timpuri prezente,
eliberând cele mai tăinuite spaime întrupate,
şi-au croit calea întâlnirii
prin infinite timpuri prezente,
prin potenţiale viitoare, descoperind
momentele cheie – puncte de răscruce-n timp –,
călăuza de-a lungul unei linii de flux
în universuri reasamblate.
Privind în direcţia Ei, o imensă flacără
arzând în mijlocul frunţii,
iar, în aceeaşi clipă, fâlfâirea
şi umbra de gheaţă a unor aripi imense.
Misterul Lui: prin El
va rămâne frumoasă, nu va muri,
prin El va primi darul timpului etern,
tot ce-şi dorea să caute,
să ştie,
să devină, să fie,
suprapuse imagini, chipuri,
suflete scufundate adânc în ei înşişi.
Palidă luna răzbate prin ceaţă,
stropi albi de lumină se-mprăştie asupra lor.
Mereu vulnerabili în faţa iubirii,
noi Începuturi stropesc nisipurile Timpurilor.
*Marea Ţestoasă ~ la indienii cheyenne din America de Nord. Marea Ţestoasă e singura care poate purta în spinare pământul pe care-l frământă Marele Spirit. Când povara devine prea grea, ţestoasa se mişcă şi se-ntinde, provocând cutremure de pământ.
