Îmi tremură trupul de emoție
La gândul unor zboruri
Ce mi-era teamă să le ajung
“Dă dintr-o aripă, apoi
din cealaltă. E atât de simplu!”- mi-ai zis
Zâmbind boem
Nu înțelegeai că aproierea ta îmi înmuia aripile
Și deveneau nule…
Am aflat prea târziu
Că trebuia să dau din cuvinte
Mai întâi din unul, apoi din celălalt
Mai apoi din alte sute
Până când confortabilă
Între lumina ta și tăcerea mea
Aș fi găsit un echilibru precar
Ce ar fi păcălit moartea.
