"Viața înseamnă să vorbești cu oamenii." "Mulți oameni care-mi văd casa cred că este un magazin de antichități. Dar nu e. Sunt doar amintiri pe care le-am strâns în decursul anilor, iar aceasta este casa
Un proiect fotografic al artistului american Peter Lippmann. Un proiect care amintește de Bancheta din spate, proiectul artistei de origine spaniolă Alicia Rius și, în același timp, de impresionantele fotografii ale copacilor învingători pe care
Astra Film Festival poposeşte la Bucureşti, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR) şi la Institutul Cultural Român (ICR), în perioada 23 – 26 februarie, cu 15 dintre cele mai bune filme ale ediţiei 2011.
Din fericire, iubirea este simplă. Doar noi o complicăm. Prin egoism, prin posesiune, prin confuzie. Obișnuim să confundăm iubirea cu "ce ne place", așa cum obișnuim să credem că putem iubi "după cum ne place".
Aproape 100.000 de km parcurși pentru cea mai mare panoramă color a cerului. Imaginea reprezintă cea mai mare fotografie color a cerului realizată până în prezent. Este o imagine panoramică, compusă din 37.000 de imagini
În așteptarea primăverii. "Bun. Frumos. Și ce e cu primăvara?", ar putea spune acum unii dintre voi. Și pe bună dreptate. Prin urmare, vă invit să vedeți Patru, o altă animație realizată de Luca da
Cu umilință, despre omenire. În octombrie 1947, marele Mahatma Gandhi i-a înmânat nepotului său, Arun Gandhi, o bucată de hârtie pe care notase lista pe care o redăm în continuare. O listă pe care Gandhi o publicase
Curtea Veche Publishing are plăcerea de a vă invita joi, 23 februarie 2012, la o dezbatere despre criza economică, pornind de la volumul "Biletul de ieşire din criză" de Adrian Vasilescu. Evenimentul va avea loc
Un excelent proiect urban. Vă amintiți când ați văzut pe cineva intrând într-o cabină telefonică stradală pentru a telefona? Exact, greu de spus! Motiv pentru care cu atât mai mult îmi place proiectul arhitectului american
"Trebuie doar să lupți pentru a-ți găsi drumul." "Ceea ce nimeni nu spune începătorilor - și mi-aș fi dorit să-mi fi spus și mie cineva acest lucru - este că toţi aceia care depun o
Creații grafice ale căror sensuri se dezvaluie abia la o privire mai atentă. Ilustratorul israelian Noma Bar folosește cu foarte multă inteligență "spațiul negativ" - spaţiul dintre şi din jurul personajelor dintr-o imagine - pentru
Expoziţie de fotografie la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Un proiect de Dragoş Lumpan. 5 ani de cercetare, 6 ţări studiate, 40.000 de km parcurşi, 100.000 de fotografii, 70 de ore material filmat şi 100
"Tot mai multe cazuri de furt de gumă de mestecat au fost semnalate magazinele din Marea Britanie, făptaşii fiind români. Explicaţia pe care britanicii au găsit-o acestui fenomen este că hoţii folosesc produsul în România,
Să ne fie clar: iată ce avem de făcut în continuare. Sper că totul este cât se poate de clar. Și că toată lumea este de acord. Iar dacă doriți ceva mai aprofundat, găsiți o
Pentru că Louis Vuitton prea are multă lume! Iar dacă are prea multă lume, înseamnă că nu pot avea și ele. Pentru că atunci nu ar mai fi cool. Și pentru că au auzit ele