Clipele lor de strălucire. Și momentele noastre de egoism. De cele mai multe ori, renunță la tot ceea ce noi înțelegem prin copilărie. La toate micile bucurii pe care noi le considerăm banale. Și își
O animație foarte amuzantă despre războiului dintre două familii preistorice. Pe scurt, povestea este aceasta: familia "Cromags" obține focul fără să știe însă cum să îl facă. În acest timp, familiei "Neandert" îi este frig.
Cine s-ar fi putut gândi că uleiul de bucătărie poate fi atât de amuzant? Priviți această imagine. Nu, nu este vreo imagine prelucrată în Photoshop. Ci, pur și simplu, imaginea unor bule de ulei de
Poate că lumea aceasta este doar un vis. Iar în realitate nimeni nu trebuie să fie cu picioarele pe pământ. Poate că, în lumea reală, cu toții putem zbura. Și cu toții suntem, pur și
"Darul iubirii este cel mai bun si mai frumos dar. Încercă să-l trăiești din plin." În noiembrie 1958 renumitul scriitor John Steinbeck primea de la fiul său Thomas, pe atunci în vârstă de 14 ani,
Câteva imagini de o nemaivăzută frumusețe. Este vitală pentru viața de pe Pământ, dar, în mare măsură, rămâne nevăzută ochiului uman. Realizatorul Louie Schwartzberg ne arată, în câteva imagini de o incredibilă frumusețe, miracolul numit,
Care sunt amintirile pe care le-ar putea avea un carusel? Este o întrebare la care fotograful spaniol Pep Ventosa încearcă să ofere un răspuns în cadrul seriei de lucrări În cercuri - Carusele. O serie
140 de caractere? Ce ar fi să încerci câteva milioane? O campanie drăguță desfășurată de Milwaukee Public Library: logo-urile Facebook, Twitter și YouTube au fost transformate pentru a încuraja utilizatorii rețelelor sociale să petreaca ceva
Tu poți spune ce te poate face cu adevărat fericit? "Cele mai multe studii confirmă ceea ce fiecare dintre noi bănuia dintotdeauna. De pildă, oamenii a căror relație sentimentală este bună sunt, în general, mai
"I check your status I like your likes and I reposted the links you posted about recyclable bikes." Sunt doar câteva versuri din I like you better on Facebook, o melodie compusă și interpretată de
Apus și răsărit, culoare și pasiune, distanțe și simțiri... Fiecare dintre fotografiile următoare reprezintă un răsărit sau un apus. Reprezintă culorile cerului, umbrele sale. Și, după cum vedeți, fiecare fotografie poartă cu sine însemnele precise
Două filme minunate. Pentru toți iubitorii cărții. The Joy of Books este un film realizat de către Sean Ohlenkamp, director creativ în cadrul agenției Lowe Roche Toronto. "După ce ne-am rearanjat raftul bibliotecii în urmă
Acesta este primul sărut din istoria cinematografiei. The Kiss a fost filmat în 1896 de către William Heise pentru Thomas Edison. Filmul, care a fost proiectat pentru prima dată în data de 21 iulie 1896,
Un zâmbet neașteptat. Un zâmbet venit de la LG. Mai exact: de la LG Kompressor Plus. Și mai exact: de la un aspirator. Un filmulețe care arată că, atunci când există creativitate - și un buget
Și la ce folosește Twitter. Sa ne amuzăm copios! "Unii dintre voi au auzit deja de facebook. Poate chiar aveți o pagină de profil acolo. Dar, pentru aceia care nu știu ce este: facebook este