Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Și veni bărbatul la femeie

Evenimente în premieră la Photo Romania Festival 2013

Photo Romania Festival, cel mai mare eveniment de gen din Europa de Est, se pregăteste să-și deschidă porțile. Photo Romania...

Continuare...


Powered by

Și veni bărbatul la femeie

Despre amor, cu onestitate și… umor.

O fructuoasă colaborare între un regizor inspirat și niște artiști talentați ne trimite la o constantă a vieții: iubirea dintre o femeie și un bărbat, la orice vârstă s-ar afla ei. Textul – al cărui titlu are puternice reverberații ecleziastice – a fost scris de un apreciat dramaturg rus, Semyon Zlotnickov, și a fost montat, cu succes, pe multe scene europene.

Si-veni-barbatul-la-femeiePiesa, o mică bijuterie dramatică, ornată cu elemente de satiră, farsă și capricii romantice, aduce în prim-plan lipsa de comunicare într-un cuplu, oricare ar fi acesta și orice “bagaje” ale vieții ar purta cei doi parteneri. Versiunea oferită în spectacolul Și bărbatul veni la femeie este cea a unui Adam și o Evă din Rusia post-sovietică și devine un turnir actoricesc pentru un duo actoricesc de excepţie.

Jocul se concentrează pe asocierea neașteptată dintre un farmacist cam nevrotic și o femeie-operator de telefonie, destul de stăpână pe sine. Dina și Victor sunt trecuți de patruzeci de ani, divorțați, și fiecare are câte un copil dintr-o fostă căsătorie. “Trecuți de patruzeci de ani” nu e o vârstă la care viața ia sfârșit, de aceea prietenii lor comuni (Jora și Judith) încearcă să le vină în ajutor stabilindu-le o întâlnire. Victor pare a fi replica rusească a farmacistului inhibat din seria Desperate Housewives; el se prezintă acasă la Dina într-o seară ploioasă de sâmbătă. Dornici să impresioneze, cei doi zburdă o noapte întreagă într-un vârtej de stângăcii în conversație, romanțiozitate, neînțelegeri și mult ridicol… duios. Rezultă o lungă și densă discuție nocturnă ce-naintează, printre speranțe franjurate rând pe rând, către obținerea unei legături solide.

Dimensiunea crudă şi ironică a intrigii din această piesă, cu accente comic-amărui, și – mai ales – actualitatea temei: lipsa de comunicare în cuplu pare să îl fi sedus pe regizor. Acest “pas de deux” printre umbrele manipulării emoționale devine un balet mecanic, în care Dina / Mihaela Sîrbu preia conducerea în tentativa de a-l seduce pe Victor / Lucian Pavel. În scenografia (realizată de Raluca Chelaru) voit austeră – o locuință de bloc din Rusia post-sovietică -, spectatorul poate surprinde detaliile din viaţa intimă a duetului aflat sub observaţie. Şarja comică, prezentă în text, e potenţată sugestiv prin decor, costume şi prin elementele de recuzită. Dina îl așteaptă plictisită, în avans, într-o ținută neglijentă ce-i conferă un aer deprimant.

Ritualul de pregătire pentru întâlnirea față în față devine o frumoasă coregrafie, un dans în care privitorii sesizează tentativa de seducție a roșcovanei conștiente de farmecele sale. Dina îi oferă muzică rusească, dar și latino / Historia de un amor, reglată la maximum domnului spilcuit, dar plouat și la propriu și la figurat, alături de multe ieșiri temperamentale asortate cu vin aromat, ciocolată afrodisiacă și mere din “pomul cunoașterii”. O componentă importantă a spectacolului este mișcare scenică (Andreea Duță), reglată perfect cu light-designul, care punctează tropii sentimentali. Apariția ușor ridicolă a lui Victor / Lucian Pavel antrenează și mai mult demonii interiori ai femeii obosite de prea multe compomisuri dintr-o viață destul de ternă. Parcă nici florile pe care bărbatul i le oferă, cu stângăcie, nu mai au semnificația inițială: aceea de-a înmuia inima.

Cea care transformă această comedie într-un tangou amețitor este Mihaela Sîrbu, redând angoasa femeii de vârstă medie, singură, aflată între multe amărăciuni şi o slujbă pe care o detestă; ea taie, cu un umor voit crispat, melancolia existențială. Actrița alternează temperamentul vulcanic cu “pisiceala de apartament”  și întrupează o femeie tristă, dar care nu şi-a uitat complet feminitatea. Mihaela Sîrbu are inteligenţa scenică de a-i conferi personajului presentimentul zădărniciei, dar nu și al abandonului. Conferind un gust amar tuturor entuziastelor ei agăţări de orice speranţă până la sfâşietoarea conştientizare a deşertăciunii iluziilor, nu se lasă copleșită.

Și veni bărbatul la femeie

Autor: Simyon Zlotnikov
Distribuţia: Mihaela Sîrbu şi Lucian Pavel
Traducerea din limba rusă şi regia: Bogdan Budeş
Scenografia: Raluca Chelaru
Mișcarea scenică: Andreea Duță
Materiale video: Ștefania Maftei
Design afiș: Carmen Nistor

Spaţiu: Teatrul de Artă (Bucureşti, str. Sfântul Ştefan, nr. 21)

Regăsim în interpretarea Mihaelei Sîrbu un amestec resemnare asumată și forță latentă, ce duc spre o victorie ochită și bine…țintită. Copleșit sub asaltul partenerei, Lucian Pavel oferă un amestec de bucurie tristă mixată cu mâhnire veselă și se lasă legat de femeia al cărei prag abia îl trecuse. Cu aerul de seducător nevolnic, carismaticul actor devine simbol la pasivității, pierzându-și unul dintre pantofi, ca-ntr-o Cenușăreasa, varianta masculină. Spectatorul devine martor al unei povești ce se îndreaptă către dramă, eroii “vorbesc aceeaşi limbă”: a pasiunii urlate, alternând lacrimile cu melancolia, într-o mecanică nuanţată. Spiritul și patosul se reunesc și oferă, în final, o perspectivă ambiguă, lăsând privitorii din fotolii să hotărască singur dacă speranța va migra spre armonia cuplului bine sudat.

Metafora iubirii, dar şi a vieţii, devine o stare dubitativă pentru spectatorul aflat în faţa acestei poveşti cu iz de romanță tomnatică. Spectacolul Și bărbatul veni la femeie încearcă să răspundă unor întrebări tulburătoare, evitând certitudinile facile, virând – totuși – către “partea plină a paharului”. Problematica destinului în termeni mici / comuni este depășită, iar impresia generală pe care a produs-o întreaga echipă de realizatori a producției este una stenică: “Merită să te bucuri de viață oricând!”.

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.