O poveste cu morală despre viață și îndrăgostiți.
Se pare că așa e firea omului: să spere că, atunci când s-a îndrăgostit, a prins un înger de aripă. Să-și simtă inima cuprinsă de bucurie și un chef nebun de viață să-l cuprindă și să-i readucă în suflet bucuria copilului ce aleargă bucuros că a reușit să-și înalțe zmeul.
Ne promitem în acele momente să facem tot ce ne stă în putință ca zmeul nostru să zboare mereu, ne promitem să nu uităm să ne bucurăm și să nu ne lăsăm sufletele să îmbătrânească, oricâtă vreme ar trece peste noi. Ne promitem să facem tot ce ține de noi pentru ca atingerea îngerului să nu părăsească niciodată iubirea.
Și apoi uităm, puțin câte puțin. Și apoi obosim, puțin câte puțin. Și începem să certăm. Și să distrugem legăminte și legături.
– “Un simplu «îmi pare rău» rostit între îndrăgostiți poate preveni regretele pentru o întreagă viață.”
– “A învinui este omenește, dar a ierta este divin.”
Nu-i așa că ți s-a întâmplat și ție?
