Despre suflet și atingerea sa

Mă întreb uneori, fără să pot să îmi explic evident, de ce și ce anume ne aduce la un moment dat lângă un om și nu lângă altul.

De ce uneori simțim nevoia să vorbim, să zâmbim, să ne tachinăm sau să tăcem lângă cineva anume și nu lângă altcineva anume. Aș vrea să înțeleg să vă pot spune și vouă, dar nu înțeleg nici cât să mă lămuresc pe mine. Pot doar să bănuiesc că este vorba despre o anume “alchimie”. O alchimie a cugetului, a simțurilor, a rostirii, a tăcerii, a sufletului! Niște potriviri atât de perfecte ale gândurilor cuiva pe gândurile tale, încât să nu îți dorești să te afli în altă parte. Este ca și cum ai lua bucăți de puzzle din tine și le-ai potrivi în altcineva. Întâmplător sau nu, ele se așează de minune. Urmează mirarea. Apoi, bucuria. Timpul însă este cel care va hotărî ce fel de tablou creăm noi împreună. Al prieteniei, al iubirii, al rămânerii sau al plecărilor.

Indiferent de gradul de compatibilitate, în viață, criteriile după care ne rămân oamenii alături, este altul. Trebuie să avem un strop de noroc, un strop de respect, un strop de înțelegere, mai mulți stropi de credință și un ocean de iubire. Totuși, cred că oamenii nu ne ating sufletele întâmplător: în fiecare atingere există magie și multă Dumnezeire.