Covrigi şi poame
Am avut momentele mele de naivitate în viaţӑ când am crezut cӑ umanitatea din om poate domina lucrurile, când gândul mamei nu-i poate fi potrivnic pruncului, când viaţa cӑtre sfârşitul ei (dintr-o fiinţӑ) poate deveni
Ioana Haitchi
Blog | Facebook |
Născută în Năsăud în 16 noiembrie 1967, copilăreşte în Bistriţa, iar din 1979 locuieşte la Cluj. Ea consideră poezia, forma elevată de exprimare a sinelui. Publică prima poezie în 1987 şi are în pregătire câteva cărţi de poezie. Traduce din spaniolă, franceză şi germană, scrie şi eseuri şi proză scurtă.
Everest
Sunt pe Everest. Dacă eşti în zonă, fă-mi semn ! Ah, am uitat. Rotula stângă nu-ți dă pace. Te-a țintuit într-un deşert cu mese pline. Steagurile păcii au rămas acolo, înfipte-n gheață Şi în zăpada
Vindecări
E acelaşi albastru peste murgul meu alb ce aleargă nopţile în copitele-i de jar, vântul în coamă i se unduieşte ca inima ce bate în pânza corabiei când marea îşi adoarme valul în astrul hoinar.
Cuantică poetică
Te iau de la matematică, de la fizică cuantică, de la ultimul fir de nisip şi spune-mi, dacă există ceva aici, viu sau mort, care să nu aibă memorie. Ţi se pare că e vorba
De ziua copilăriei mele
De ziua copilăriei mele ar trebui să mănânc o îngheţată, mi-am spus, O îngheţată din lapte şi nuci despletite Să mă sui în Ringelspiel ori să arunc o piatră în şotronu’ din corcoduş şi să
La marginea hăului
Un cuib de pasăre într-un pantof şi-ar face iarna asta din albul cerului, Să nu umble desculţă atunci când bocetul şi-ascunde în palmă. Ȋn pasul ei, aripa să îşi facă loc şi la marginea hăului
Simfonia dimineţii
Îmi place cum mă priveşti dimineţile, Mă respiri prin toate potecile, Mă trezeşti îmbrăţisată de mâini arcuite în forma sărutului, de mă pomenesc mângâiată în toate sărutările prezentului şi trecutului. Aşa mă cântai Stradivariusului. Din
Un singur plâns
Suntem aşa de puțini, deşi atât de mulți înghesuiți într-un singur plâns, nemângâiați, otova munții şi marea nu-s de ajuns. (Din volumul "Trezvie")
Leacuri pentru zbor
Am o durere-n piept ce nu mai vrea să plece, Nici păsări, nici berze nu vor s-o lecuiască, Nici apele nu vor să mi-o înece, Nici vântul să mi-o ceruiascӑ. Am o durere pe umărul
Iarna stelele strălucesc mai tare
Iarna stelele strălucesc mai tare, O fi omătul ce se gudură la atingerea întunericului Sau o fi soarele aspru ce le ascute în mare? Sarea ce roteşte valul cu morişca zefirului Cotrobăie lumina cu degetele
Ȋmbrӑcatӑ cu inima ta
Eram îmbrăcată doar cu inima ta pe umărul stâng, iar pe umărul drept îmi purtam păcatele de iertat. Cine să-nțeleagă de ce ai plecat? Cine? Câteodată m-apucă să-ţi scriu în semnul infinitului, Să-ţi scriu la
Ţurţuri din povara bobului de grâu
Ţurţuri din povara bobului de grâu zemuiesc rătăcind piciorul afundat în cenuşă. Acolo ţi se cuibăresc doar cerurile aruncate peste uşă muşcând din lacăte şi zar, întinse lanţuri peste aripa răpusă de zeul-păpuşar. *** E
Uite-aşa
Uite-aşa te sărutam cu tot ce îmi venea în cale de la inimă în sus pân’ am ajuns la creştet şi de acolo am coborât până în sufletul ce-şi înălţa în aură un soare chiar
Alb în decembrie
Pentru toţi aceia care nu au spus nimic despre singurătatea lor şi au urat ca şi cum le-ar fi fost casa plină cu cei dragi şi masa îmbelşugată, pentru toţi aceia care sunt departe de
Memoria glonţului
Nu voi şti niciodată, dacă glonţul pregătit pentru mine a străpuns pe altcineva sau dacă aşteaptă cuminte o altă comandă. Am încă în dulap geaca albă cu urma ţevii înfipte, am încă memoria nealterată în