Am avut momentele mele de naivitate în viaţӑ
când am crezut cӑ umanitatea din om poate domina lucrurile,
când gândul mamei nu-i poate fi potrivnic pruncului,
când viaţa cӑtre sfârşitul ei (dintr-o fiinţӑ)
poate deveni înţeleaptӑ mӑcar cât o clipire.
M-am înşelat şi mereu mӑ înşel
sperând ca anumite arӑtӑri sӑ devinӑ oameni.
Acesta nu este un poem, fugi de-aici!
E doar un moment de deznӑdejde,
cӑ încӑ nu e deschis la covrigi
şi rabd un frig de crapӑ piatra
aşteptând un tramvai.
Data viitoare mӑ voi gândi
la o dietӑ cu mere dulci, preadulci
şi la fructe rare, la poame, mai precis,
ca sӑ nu mai am nicio pretenţie.
