Un frumos și sensibil sonet.
Un glas blajin din lumi întunecate
Îmi tremură cu sfânta lui vibrare
A gândurilor caldă întrupare
În pacea unei liniști fermecate…Doi ochi mă urmăresc ca o mustrare,
Când toate par în visuri cufundate;
De-a pururi ard privirile-nsetate,
În noapte-mi, ca un far pe-ntinsa mare…În ele tremură povești frumoase,
Ce plâng un farmec ruinat în vremuri,
Redeșteptându-mi amintiri duioase…Și eu le-ngân. – E trist mereu să tremuri,
În umbra visurilor irosite
De dorul unor clipe fericite…Panait Cerna (25 septembrie 1881 – 26 martie 1913)
Sonet (17 ianuarie 1897)
