Zone obscure sub soarele grecesc

The Two Faces of January (2014) – thriller à la greque.

Un thriller cu accente romantice este The Two Faces of January, ce  are la bază romanul omonim scris de Patricia Highsmith. Iubitorii de film noir, completat cu glamour şi suspans vor aprecia realizarea acestei noi ecranizări, făcută de cineastul englez de origine iraniană, Hossein Amini (scenarist al producţiei Drive).

Pelicula restituie atmosfera venusiană dintr-un triunghi amoros, ce capătă forme dramatice în urma unei escrocherii, dar şi a geloziei. Cadrul desfăşurării este unul propice unor astfel de pasiuni – însoritele insule greceşti şi labirinticul Istanbul din anii ’60 ai secolului trecut. Scăldat în lumina mediteraneeană – ce se revarsă atât spre Grecia, cât şi spre Turcia -, acest cadru serveşte de minune derulării acţiunii.

Carismaticul actor Viggo Mortensen îl întrupează pe Chester, un bogat om de afaceri în spatele căruia se află, de fapt,  un escroc de bursă. Pornit în călătorie, alături de soţia sa, Colette (Kirsten Dunst), este abordat de Rydal (Oscar Isaac), ghidul american. Vorbitorul de limbă greacă este ispitit de frumuseţea soţiei lui Chester, dar şi de averea acestuia.

Trioul alcătuit de Kristen Dunst, Oscar Isaac şi Viggo Mortensen este atrăgător şi periculos în egală măsură. Dacă reuşita unui film se bazeză, în mare parte, pe distribuţie, de data aceasta, Viggo Mortensen şi-a dat măsura. Interpretarea actorului americano-danez a ţinut trează atenţia şi interesul spectatorilor veniţi să urmărească filmul ce se-ncadrează în aceeaşi categorie cu The Talented Mr. Riplay (1999).

Regăsim, în această peliculă, situaţiile şi personajele romacierei americance, raporturile de forţă dintre eroi şi capacitatea de seducţie a protagoniştilor, variaţiuni criminale cu încărcătură de natură freudiană, învăluite şi de-o aură hitchcockiană. Filmul derulează lupta para-oedipiană declanşată de cele două personaje construite în oglindă. În acest cadru, tânăra femeie se vede redusă la statutul de “trofeu”, în timp ce mare parte a poveştii se concentrează pe relaţia dintre cei doi bărbaţi şi asupra filiaţiei problematice care se conturează. Flamboiantul Chester, care-a câştigat banii pe căi oculte, a fost nevoit să părăsească America în compania tinerei şi încântătoarei sale soţii şi a poposit într-un palace atenian. Celălalt bărbat, Rydal, tânărul ce şi-a pierdut tatăl de timpuriu, vegetează la poalele Parthenonului şi îşi petrece timpul ca ghid turistic, dar şi îmbrobodind turistele încântătoare. Sedus atât  de frumuseţea lui Colette, cât şi ademenit de bunăstarea şi de rafinamentul degajate de Chester, Rydal acceptă imediat invitaţia acestora la cină.

Aşa cum chiar titlul ne indică, cele două faţete ale “aceleiaşi medalii” (parcă ar fi un Ianus antic), tată şi fiu spiritual se regăsesc în luptă, de-a lungul unei călătorii ce se va sfârşi tragic.Aparent, relaxat şi sofisticat, Chester ascunde secrete întunecate. Când Rydal îi vizitează la hotelul luxos în care sunt instalaţi, Chester îl presează să-l ajute la transportarea unui individ în stare de inconştienţă despre  care spunea că l-ar fi atacat. Rydal acceptă, dar va regreta mai târziu, când evenimentele vor lua o întorsătură nebănuită. Tânărul va fi în imposibilitatea de a mai ieşi basma curată din această încurcătură. Flirtul dintre Rydal şi vulnerabila Colette pune paie pe foc şi declanşează crize de gelozie din partea lui Chester. Se iscă o periculoasă luptă de orgolii între cei doi. Voiajul îi poartă pe cei trei din Grecia, în Turcia, la Istanbul şi spre un final dramatic pe tainicele  alei ale Marelui Bazar.

Într-un climat de tensiune, deşi există şi unele rupturi de ritm, pelicula are şi subtilitate (dialogurile au mereu înţeles dublu), dar se îngrijeşte prea mult de imagine (turnat în Cinemascop). Solid în ceea ce este esenţial, The Two Faces of January este un film de atmosferă ce îi oferă spectatorului imaginea seducţiei efemere. În spatele cadrului natural mirific, este expusă  cruzimea raporturilor umane, ca într-un artefact cu două feţe. În acest thriller, puţin “old school”, dar bine împachetat, se poate vedea (ca într-o tragedie greacă), încă o dată, prăpastia infernului, atunci când sunt stârniţi prea mult zeii.