Scurt ghid pentru cinefilii îndrăgostiți de lectură.
Scoțând în evidență fie profilul unui scriitor, fie actul scrierii în sine, fie povestea unui anumit roman sau a felului în care acesta a fost receptat, spațiul cinematografic a beneficiat, în repetate rânduri, de succesele din lumea literară. Scriitori cu viziune sau inapţi din punct de vedere creativ, relaţii neaşteptate şi talente nebănuite în arta scrisului, diferenţe sociale şi culturale, substanţe halucinogene care servesc aceluiaşi scop, paseism şi nostagie faţă de epoci apuse, precum şi deprapaje psihice şi-au dat mâna în conturarea imaginii-documentar a câtorva mărturii importante ale trecutului. Aşadar, iată mai jos o foarte scurtă listă a unor filme cu şi despre scriitori.
1. Finding Forrester / În căutarea lui Forrester (2000). Regizat de Gus Van Sant, filmul În cautarea lui Forrester are în prim plan un autor ascetic a cărui viaţă se schimbă la întâlnirea unui tânăr de culoare cu veleităţi de scriitor. Deşi această întâlnire are toate semnele unui interacţiuni eşuate, povestea se desfăşoară într-un ritm surprinzător care îi plasează pe cei doi sub zodia aceluiaşi interes: scrisul. Liceeanul dintr-un cartier rău famat reuşeşte să se apropie de William Forrester (Sean Connery) în ciuda faptului că la început pe Jamal Wallace (Robert Brown) par să îl recomande doar bunele sale abilităţi fizice la baschet. Jurnalele pe care acesta le ţine constituie un punct de plecare în descoperirea unei pasiuni în stadiu de formare, pe care Forrester îşi propune să o fructifice ori de câte ori are ocazia. Timpul petrecut în faţa maşinii de scris este pentru tânărul de culoare o rampă de lansare către sfera academică, dar şi un aspect care, în mod paradoxal, ajunge să-i creeze neplăceri survenite în urma unor suspiciuni rasiale referitoare la potenţialul şi competenţele sale.
2. Midnight In Paris / Miezul nopţii în Paris (2011) este un film de duminică. Nu impresionează printr-un plot inextricabil şi nici prin drame a căror soluţie nu se găseşte nici măcar în manualele de psihanaliză. Reţeta este una simplă, însă atrăgătoare pentru cineva care a citit ceva la viaţa lui şi este curios să ştie câteva lucruri şi despre personalităţile unor scriitori, sau detalii despre epoca de succes în care au trăit. Pe scurt, avem o călătorie la Paris, o căsnicie bizară cum numai un regizor ca Woody Allen o poate născoci, un scriitor boem cu aspiraţii, care la fiecare miez de noapte se trezeşte în decorul anilor ‘20, alături de o suită de artişti de seamă. Astfel, ajunge să-i cunoască pe soţii Fitzgerald la o petrecere dată în cinstea lui Jean Cocteau, să-i vorbească lui Hemingway despre ideile sale de romancier, să stea la masă cu diverşi pictori suprarealişti sau să-şi discute frământările cu iubita lui Picasso. Întreaga viaţă a lui Gil (Owen Wilson) ia o întorsătură neaşteptată pe măsură ce acesta începe să-şi planifice existenţa în jurul celei de-a doua lumi descoperite.
3. Barton Fink (1991). Întotdeauna mi-a plăcut John Turturro, iar aici reuşeşte din nou să surprindă prin rolul unui dramaturg de succes al anilor 40 care decide să-şi încerce norocul şi la Hollywood. Odată mutat într-un hotel dickensian, întunecos, în condiţii precare, autorul începe să se confrunte cu ceea ce se numeşte “writer’s block”, descoperind că nu este în stare să scrie nici măcar un rând. Însă ceea ce până acum pare o acţiune mai mult statică şi previzibilă se transformă treptat într-un complex de stări antagonice care vizează subiectivitatea şi obiectivitatea lui Barton Fink (John Turturro) în raport cu lumea reală, dar şi tehnici de filmare care au ca rezultat punctarea unui simbolism cinematografic.
4. The Secret Window / Fereastra secretă (2004). Pentru că am spus mai devreme că-mi place de John Turturro, mi-a fost imposibil să uit de filmul Fereastra Secretă în care acesta joacă un rol secundar, însă important pentru desfăşurarea acţiunii. Pentru scriitorul Mort Rainey (Johnny Depp), o viaţă personală zbuciumată pare să fie un prim indicator al unei căderi nervoase. Acesta se retrage într-o cabana izolată, la marginea unui lac, în speranţa revitalizării imaginaţiei. Cum muza întârzie să apară, se declanşează un adevărat joc psihologic odată cu intrarea în scena a misteriosului John Shooter (John Turturro), care-l acuză de plagiat. Interesant este cum pe parcurs ajungem să ne întrebăm dacă străinul Shooter este un personaj real sau doar rodul unui cult al vinovăţiei şi insatisfacţiei pe plan personal şi profesional.
5. Howl (2010). După cum ştim, Allen Ginsberg a trecut printr-un proces pe seama obscenităţii poemului său Howl (Urletul). Din această cauză, în 1957, primele ediţii au fost cenzurate în San Francisco. Filmul, în care rolul principal este jucat de James Franco, propune desfăşurarea în paralel a procesului şi a poemului Howl recitat de Allen Ginsberg (James Franco) pe fundalul unor animaţii. Juxtapunerea tehnicilor cinematografice ne permite o analiză a tinereţii lui Ginsberg, (anii ‘50-‘60) cu acent pe unul dintre cele mai importante momente ale generaţiei Beat. Cadrele alb-negru alternează cu secvenţe color sau animaţii, reliefând şi relaţiile lui Allen Ginsberg cu cei doi scriitori care au conturat liniile noii direcţii: Jack Kerouac şi Neal Cassady.
6. Capote (2005) este un film bazat pe una din biografiile lui Truman Capote, cunoscut în special pentru romanul său Cu sânge rece. În mâinile unui scriitor iscusit, o oarecare crimă dintr-un stat mic din Kansas devine un preţios material literar condiţionat de o bună doocumentare, perseverenţă aproape obsesivă şi atenţie la detalii. Împreună cu Harper Lee, o altă figură marcantă a literaturii, Capote (Philip Seymour Hoffman) merge în Kansas pentru a obţine mai multe informaţii despre crimă şi despre inculpaţi. Lucrurile încep să devină mai complicate în momentul în care Truman Capote dezvoltă treptat o afinitate faţă de Perry Smith, unul dintre suspecţi.
7. Naked Lunch (1991). Un film provocator şi un adevărat test de anduranţă pentru dorinţa acerbă de a identifca o urmă de coerenţă. Produsul este o adaptare a romanului cu acelaşi nume scris de William Burroughs, în anul 1959. Aflându-se şi el la întrepătrunderea generaţiei Beat cu postmodernismul, prea puţin ar trebui să ne surpindă faptul că în recuzita cinematografică figurează droguri, halucinaţii, substanţe, insecte gigantice, maşini de scris, narcotice, prezenţa unui doppelgänger şi alte elemente care răstoarnă piramida logicii.