Te caut pe tine…

Cu tălpile goale pe pământul rece alerg şi te caut pe tine, iubire.

Te caut pe străzi, te caut în parcuri, te caut în copaci, în iarbă, în gingaşele flori, te caut în aerul pe care îl respir, în stropii de ploaie, te caut scurtând cerul cu privirea, în mulţimea de oameni te caut. Bat la poarta sufletului meu şi cu emoţie aştept să-mi răspunzi. Mă strigi de undeva şi mă chemi, mă strigi de peste tot şi de nicăieri. Unde eşti? Unde eşti? Nu te văd, nu te aud, nu ştiu cum să ajung la tine. Am obosit căutându-te.

Mă aşez în câmpul cu flori, în iarba moale şi simt cum adierea vântului îmi mângâie faţa tristă, ochii din care curg lacrimi formând un şirag de mărgăritare. Vântul îmi trece prin părul lung asemeni unei mâini ce parcă ar vrea să îl mângâie. Te aştept… aştept să mă găseşti, sunt aici…. sunt aici! Într-un labirint în care singură şi de bună voie am intrat fără să mă gândesc vreodată dacă mai pot să ies. Uneori mă întreb dacă îmi doresc cu adevărat să ies.

Îmi şoptesc că da, dar nu strig în gura mare. Aş vrea să am aripi să pot zbura. Să mă înalţ sus, cât mai sus, să pot atinge cerul cu mâna. Să pot atinge soarele, luna, stelele în cerul senin de vară, să pot ţine în palmă steaua care îmi zâmbeşte de câte ori ne privim şi care mă însoţeşte în nopţile singurătăţii mele şi mai apoi în dimineţile unui timp numit Azi. Un Azi când eu ar trebui să mulţumesc, un Azi când eu ar trebui să primesc bucuria acestui Azi. Un Azi când trebuie să-mi spun rugăciunea, când trebuie să eliberez frumosul din mine, bunătatea, blândeţea, răbdarea, toate adunate într-un buchet numit iubire. Azi când Dumnezeu îmi zâmbeşte, mă ia de mână şi mă plimbă prin frumuseţile acestui Azi, ca apoi copleşită să îmi aşez capul în palmele lui şi îl rog să-mi ierte tot ce i-am greşit acestui Azi.

Mă întorc înlăuntrul meu şi intru în fiecare cămăruţă a sufletului. În cămăruţa tristeţii unde depun lacrimile mele în cupa deja plină, în cămăruţa dorinţelor unde las o nouă şi în acelaşi timp o veche dorinţă. Apoi,cu paşi timizi, intru uşor de parcă n-aş vrea să deranjez, in cămăruţa iubirii de unde cu sfială mă priveşte o gingaşă copilă. O strâng cu drag în braţe îndemnată de ceva ce doar eu simt să-i cer mereu iertare. Ies din lăuntrul meu şi mă izbesc de realitate. O realitate dură,o realitate unde mă simt singură, unde sunt singură, unde nu am protecţie, unde nu ştiu încotro s-o apuc, unde nu am direcţie. Aştept ca din cerul albastru ceva magic să vină spre mine.

Nu ştiu cum, nu ştiu de ce, dar într-o zi ştiu că voi zbura. Nu-mi este frică, nu ştiu cum…, nu ştiu de ce… Mă simt împovărată, dar încă mai aştept ca ceva magic din cerul albastru să vină spre mine şi când va veni, voi fi eliberată din temniţa gândurilor, a aşteptărilor, a speranţelor deşarte, a dorinţelor neîmplinite, a singurătăţii şi a luptei cu mine, a temerilor şi a răului. Atunci voi fi doar eu, voi fi uşoară şi voi putea să zbor, voi zbura…

Iubire, viaţa mea va fi o mare aşteptare de tine.

te-caut

Iudita Ecaterina

Iudita Ecaterina De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu