Tinerețea este vara vieții. Prin vene curge frumusețea, aventura, curajul, puterea, graba. E ca și moda. Elegantă, colorată și cu fiecare val ce trece, în schimbare. Aduce întotdeauna ceva nou, are viitorul în față, jovială, încrezătoare.
Sunt multe moduri de a percepe, de a vorbi sau reprezenta tinerețea. Fiecare cu a lui. Fiecare despre a lui… tinerețe. Și nu este doar o etapă din viața noastră, e și o stare de spirit care te poate însoți pe tot parcursul tău.
Ce facem noi când o avem alături? Ne punem căștile în urechi, dăm muzica la maxim, analizăm, căutăm răspunsuri, pe care poate le găsim sau nu, încercăm să schimbăm lucruri, oameni.
– De ce pleci de la mine? Nu mă părăsi. Mai rămâi… măcar o clipă.
– Din păcate nu mai pot rămâne. Trebuie să las loc bătrâneții. Dar stai liniștită, îți va fi un prieten de nădejde.
– Dar eu pe tine te vreau. Pe tine, cea care ești ca și mine. Plină de culoare, nerăbdătoare, impulsivă, obraznică. Pe ea nu o vreau. Te rog să îi transmiți că nu o primesc în viața mea.
– Nu fi copil. Din păcate nu ai cum să o oprești. Chiar dacă îi închizi ușa, te vei trezi cu ea înauntru. La fel a fost și cu mine. Și la urmă, nu putem avea, păstra doar ce ne dorim.
– Nimic nu îmi va schimba decizia. Nu o accept. Te rog să îi transmiți.
– De ce?
– Pentru că e plictisitoare. Mă va face prizoniera ei. Îmi va lua tot ce tu mi-ai dat. Nu vreau să mă încetinească, să mă albească…
– Îți va pune în brațe fotografii…
– Nu râde. Vezi, de aceea nu o iubesc
– Crede-mă că e mai bine să o ai alături decât să mori tânăr. Are și ea calitățile ei.
– Cum ar fi?
– Maturitatea…timp pentru reflectare…
– Vezi, și tu trebuie să îi cauți calitățile. Și din păcate, căutarea se soldează cu prea puține rezultate în favoarea ei.
– Și totuși… îți dă zile să te plimbi…