“Nu regret, nu mă jelesc, nu strig”
"Te-am trăit sau te-am visat doar, viață?" Nu regret, nu mă jelesc, nu strig, Toate trec ca floarea spulberată. Veștejit de-al toamnei mele frig, Nu voi mai fi tânăr niciodată. N-ai să mai zvâcnești ca
poezii
De iubire-ntâia oară cânt
Veșnic te-aș urma pe-acest pământ... Focul vânăt e gonit de vânt, Zările-au uitat să mă mai doară... De iubire-ntâia oară cânt, La scandal renunţ întâia oară. Am fost crâng părăginit pe loc La femei şi
Mi-am pus iubirea
De dragoste... În tot ce-i alb mi-am pus iubirea mea: Zăpezi și flori plăpânde din livadă, Dar florile-ncepură a cădea Și în april nu mai găsești zăpadă. În tot ce-i dulce dragostea mi-am pus: Privire,
De la inima ta la mine
Există o cale... Există o cale de la inima ta la mine Și inima mea o cunoaște Pentru că este curată și pură ca apa. Când apa este liniștită ca o oglindă Poate să reflecte
Ce pierdere…
O scurtă poezie "de suflet". Ce pierdere, ce pierdere, ce pierdere Să rămâi treaz În mijlocul celor ce și-au băut mințile Și s-au intoxicat cu iubire. Jalal al-Din Muhammad Rumi (30 septembrie 1207 - 17
Un lung tren ne pare viața
"Ne trec zilele și anii, clipe scumpe și dureri"... Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând, Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când. Fericirile sunt halte, unde
De dorul unor clipe fericite…
Un frumos și sensibil sonet. Un glas blajin din lumi întunecate Îmi tremură cu sfânta lui vibrare A gândurilor caldă întrupare În pacea unei liniști fermecate... Doi ochi mă urmăresc ca o mustrare, Când toate
Pastel de toamnă
De toamnă. De dragoste. Pe muntele negru de frunza de vară Te chem cu accent brumăriu să te sperii Când spicul de toamnă dă-n spicele verii Și cade lumina și trage să moară. Și sunt
Moartea cuvintelor
"Tot ce-am iubit s-a transformat în nisip..." Un chip de nisip și mâini de nisip și limba în gura mi-e tot de nisip nu mai pot sa spun nimic în apărarea mea în acest tribunal
Doamna mea poate dormi
"Ei n-au nimic să-i ofere..." Doamna mea poate dormi pe o batistă Sau dacă-i toamnă pe-o frunză veștedă, tristă. Am văzut vânătorii Îngenunchindu-i înainte Pentru ei nici în somn Ea n-are cuvinte. Ei n-au nimic
Dragoste eternă
Te voi iubi întotdeauna... Eu te-am iubit întotdeauna. Din liniștitul început Și până-n ceasul de acuma, mai sumbru și mai învrăjbit, Ca un refren ce te subjugă, și-l tot repeți deși-i știut, Iubirea ta mângâietoare
Cum m-aș fi putut îndoi
Sunt iar îndrăgostit... Am încetat să te mai caut am încetat să te aștept am încetat să mor de dragul meu Repede-repede îmbătrânit-am obrazul mi s-a buhăit, în mine, intestinele-au slăbit și am uitat că
Mâna ta
"Doar de-aș putea de mână să mi te țin mereu!" Simt dulce mâna-ți dragă în mâinile-mi febrile! Lin, degetele tale le-ating, de catifea,. Năvalnice extaze mă copleșesc, subtile, Şi fire nevăzute mă-nlănțuie de ea. Când
Cum ceața nu lasă vreo rană
O frumoasă poezie de dragoste. Cum ceața nu lasă vreo rană Pe dealul verde-ntunecat Așa trupul meu nu lasă vreo rană Pe trupul tău minunat. Când vântul și șoimul se-adună În cerul enorm Trupurile noastre
Vino cu mine! Tânăr sunt eu
"Brâu îți voi face din curcubeu..." Negura nopții doarme pe mal, Ca răzbunarea unor blestemuri, Reci sunt de crivăț negrele vremuri, Te voi cuprinde ca să nu tremuri, Dragă, și-al feții rumăn oval Culcă-l la