Cu umor, despre evoluția umană. Marșul progresului este una dintre cele mai cunoscute ilustrații științifice din toate timpurile: 15 siluete comprimând într-o singură imagine 25 de milioane de ani de evoluție umană. Pornind de la
Unele lucruri chiar nu ar trebui amestecate. O scurtă animație realizată de olandezul Jiek Weishut. Și, dacă tot am adus vorba despre ceea ce nu ar trebui amestecat, iată și un scurt amalgam de știri: ♣ Dorina
Un film pe care l-am trăit cu toții, indiferent de ce partea a baricadei ne-am aflat. O "poveste cu morală" despre un bărbat care, pur și simplu, nu poate rezista tentațiilor. Eh, păcatele noastre! Un
Dragi studenți, să nu faceți așa ceva la viitorul examen! :) Toamna anului 2012, Universitatea din Toronto. Studenții anului I vin în amfiteatru pentru a susține examenul la Tehnologia Construcțiilor de Mașini. Un examen despre
O melodie pentru Instagram. Sau, altfel spus, trei minute de amuzament. Lansată în octombrie 2010, aplicația Instagram are, în prezent, peste 100 de milioane de utilizatori înregistrați în lumea întreagă. Și, precum se știe, în
Călătoria cu autobuzul nu a fost nicicând mai palpitantă. Un foarte amuzant spot de promovare al companiei daneze Midtraffik, în care, cumva, toate situațiile ne sunt cunoscute. Chiar dacă autobuzul arată altfel decât la noi
Mozart, pentru mase. Sau, dacă doriți, pentru mese. O interpretare cu totul neașteptată a cunscutei Eine kleine Nachtmusik. O înregistrare realizată pe o stradă din Copenhaga care demonstrează că, acolo unde există "chemare", muzica se
De acum este oficial: primul festival al înregistrărilor video cu pisici și-a desemnat marele câștigător. Peste 10.000 de filmulețe au intrat în competiția primului festival al înregistrărilor video cu pisici. Un festival care are a avut
Ce-ar fi dacă... Ce ar fi dacă am trăi într-o lume în care ar exista brățări pentru timp, acoperișuri la purtător, alungători de țăfnoșenie, bețe solare, chifle cântătoare, paturi pentru cap și dulapuri pentru frig?
"Luați o roșie, zdrobiți-o între degete, fixați-vă o țintă și aruncați fără cruțare." Acesta a fost îndemnul sub care mai mult de 40.000 de oameni au participat în data de 29 august la festivalul La
Un tată, o chitară, o melodie, două gemene și un scurt video devenit viral. Filmarea pe care vă propun să o urmăriți are fix 45 de secunde: un tată cântă o melodie la chitară celor
Pentru că se tot vorbește despre concertul Lady Gaga de la București ...vă propunem o scurtă ghicitoare. Așadar: Atunci când sunt în ogradă, Gaga, ga, se iau la sfadă, Iar când sunt pe lângă lac,
"Nu e nicio rușine să te naști prost. Rușine e să mori prost." (Marin Sorescu) În 2012, în cadrul festivității de închidere a Jocurilor Olimpice, comentatorul BBC a subliniat faptul că tradiția acestui eveniment sportiv
Sticla de vin pe care "o porți" și sticla de votcă pe care o pui "să vorbească". Pink Glases este un concept dezvoltat de designerii polonezi de la Luksemburk: o sticlă de vin care se
♣ Să începem cu o veste bună: regizorul Cristian Mungiu a câștigat Marele premiu al celei de-a 26-a ediții a Festivalului de film de la Herceg Novi (Serbia) cu producţia "După dealuri". Mai multe detalii în