Doi bărbați dezbrăcați. Si două prosoape. Ei sunt Yohann și Raphaël - sau, altfel spus, Les Beaux Frères - doi dansatori canadieni care, între alte mari companii, au colaborat și cu Cirque du Soleil. Aveți răbdare primele cinci
Câteva recorduri fotografice mai puțin cunoscute. Primul selfie din istorie A fost realizat de Robert Cornelius, unul dintre pionierii fotografiei, în 1839. O fotografie realizată în fața magazinului deținut de familia sa. Pe spatele fotografiei, Cornelius
Ei, omul, cât trăiește, învață... Iar în acest caz, iată că putem învăța cum să descojim "corect" o banană conform unui "pont livrat de maimuțe", specialistele în domeniu. Și, în cazul în care vă interesează,
O demonstrație practică, în cinci pași ușor de urmat. Pasul 1: îți alegi "victima". Pasul 2: te porți ca o "ursoaică" și faci tot ce e posibil pentru a-i atrage atenția. Pasul 3: când în
Câteva linkuri care ne-au plăcut. 1. Pentru viitoarele mame: cum este să fii însărcinată în România și cum este în alte țări. 2. Pentru cei care lucrează în advertising: spune-i ceva (de) dulce colegului de
Hard rock interpretat la violoncel. Mai exact: AC/DC interpretat la violoncele. Nu, chiar nu este o glumă. Iată mai întâi interpretarea celebrei Thunderstruck. O interpretare 2Cellos, pe care vă invit să-i priviți interpretând o altă melodie
Când viața îți oferă Facebook, fă-ți o cafea. Întâmplările următoare sunt reale. Orice asemănare cu imaginația este strict întâmplătoare. 1. Ideea creativă Ar fi putut jura că e o seară ca toate celelalte dacă, brusc,
Un scurt experiment animat pentru pasionații filmului. O serie de ilustrații care se "transformă" una din cealaltă pentru a recompune scene din filme foarte cunoscute ("Cântând în ploaie", "Indiana Jones", "Star Wars", "RoboCop" etc; chiar
Un mesaj secret, vechi de aproape o mie de ani. De mai multă vreme, cercetătorii se chinuie să descifreze codurile celebrelor rune vikinge - vechi mesaje codificate care, potrivit legendelor urbane ar conține secrete cu
Despre femei, bărbați și, mai ales, despre tipare. Cu zâmbetul pe buze. Să începem cu un "succint grafic al evoluției" feminine. Și, cu zâmbetul pe buze, să continuăm: vă invit să priviți Majoritatea Oprimată, un
Amuzant, despre lucruri foarte serioase. Potrivit statisticilor, în Elveția există peste 8.200 de sirene pentru alarmarea populației în cazuri de urgență. Și, pentru că elvețienii iau în serios astfel de lucruri, în fiecare an, în
Cum se strănută în zece limbi străine. Pentru toți cei răciți, pentru toți cei cu buzunarele pline de batiste și pentru toate nasurile ce-și exprimă involuntar nemulțumirea: o traducere a celebrului și nefericitului "hapciu!" în
(și tot atâtea motive pentru a te bucura de iarnă.) Să începem cu o imagine care menită să ridice două întrebări: 1. este acesta un om de zăpadă său un câine de zăpadă? 2. în
O poezie. Si mai multe zâmbete. Ia vezi toanta de Mărie, Ce gătită-i! Cum și-a dat Pe obraz cu rumenie Şi pe cap cu alifie: Să se mire toți în sat. Ia te uită şi
Un urs polar - în vârstă de doar trei luni - vede pentru prima dată zăpadă. Scurta filmare a grădinii zoologice din Toronto a adunat o mulțime de vizualizări deși, veți vedea, ursulețul nu pare