Se întâmplă atunci când ești copil să rupi o floare sau chiar să legi mai multe fire într-un buchet pentru a le oferi cuiva important pentru tine. Iar acel om important poate fi oricine: mama, bunica, educatoarea, etc.
Și așa, cu acel buchet în mână, să pășești cu mândrie, întrebându-te ce cuvinte alese să rostești atunci când îl vei îndrepta către persoana respectivă, fără a te gândi că ochii celui mare nu văd lumea așa cum ochii tăi o văd.
Că poate o floare de câmp sau un amestec de astfel de flori nu valorează mai nimic în ochii celei care le primește. Pentru că, până și florilor, la fel ca oricărui lucru li se atribuie o valoare. Iar o astfel de floare e lipsită de cele mai multe ori de valoare în ochii unui adult.
Dar tu, copile, bucură-te de simplitate, de frumusețe și de lume, așa cum le vezi cu ochii tăi și nu căuta să afli cum le văd ochii de adult. Căci pentru aceștia simplitatea nu are paritate cu valoarea.
Nu te supăra dacă buchetul tău a rămas apreciat doar cu vorba, ca mai apoi să fie pus deoparte, gândul tău a fost atât de frumos, ezitarea din vorbă plină de emoție, iar dorința de a naște bucurie în cea care l-a primit, de neprețuit.
Iar tu, om mare, bucură-te pentru orice îți va fi oferit, de mâini mici sau mari, pentru că înseamnă că pentru cineva tu ești important, că cineva s-a gândit la tine.
Și nu spune doar un simplu “mulțumesc”, crezând că el va transmite mai mult decât un cuvânt. Pentru că ceea ce gândim se reflectă în gesturi, iar dacă vorbele nu sunt susținute de aceste “mici” amănunte, ele își pierd valoarea.
Un singur lucru trebuie să faci: pune-te în locul lui și vei ști ce naști în celălalt.
