“Visase că era un fluture, iar la trezire nu mai ştia dacă este un om care s-a visat fluture sau un fluture care se visează acum om?”
“Constata însă acum, alarmat, că eleva sa eternă, cum se declara,schimbase radical lucrurile, printr-o manevră vicleană. Textul ei îl încorpora pe al său, făcea din note şi schimbul lor de scrisori ocontinuare a micului roman. Daniel era transformat efectiv într-un personaj literar. La însemnările lui se adăugase faptul că le trimisese autoarei romanului, însoţite de o scrisoare idioată, adică săvârșise o acțiune care venea să-l definească şi ea pe autorul adnotărilor şi să pună în altă lumină motivaţia lor psihologică. Ce idee drăcească putuse să-i treacă fetei ăsteia prin cap! Şi a găsit şi mijlocul să o sublinieze cu odibăcie formidabilă în scrisoarea prin care-i cerea voie să publice lasfârşitul romanului notele lui şi schimbul epistolar dintre ei.
Iată-l în postura de îndrăgostit, mascându-şi prin observaţii maliţioase şi o rezistenţă imaginară timidităţile. Bizar era că, analizându-se bine, în realitate chiar acest fond sufletesc îi dictase reacţiile. Cu alte cuvinte, fata intuise adevărul. Şi pe deasupra, dacă el devenise un personaj literar, din cauza câtorva pagini redactate la persoana întâia cu o deplină sinceritate confesivă, atunci şi toate cărţile lui, scrise astfel, i se datorau aceluiaşi T.D. Şi nu numai ele, ci întreaga sa corespondenţă, orice rândcare vorbeşte în numele său, inclusiv declaraţiile fiscale sau dispoziţiile testamentare. Dar acestea erau vădit ale prozatorului Thomas Daniel. Iar romanul, notele, scrisorile alcătuiau până la urmă ceva care avea loc în realitate, nişte acţiuni şi o relaţie amoroasă pe cale de împlinire graţielor.
Se pierduse cu totul. Îi veni în minte o legendă veche chinezească, citită cândva: Chueng-Tzu visase că era un fluture, iar la trezire nu mai ştia dacă este un om care s-a visat fluture sau un fluture care se visează acum om? Şi el intrase într-o dilemă asemănătoare. Nu mai ştia ce să spună despre sine: era un scriitor care avea impresia că se prefăcuse în personaj literar, sau un personaj literar, de meserie scriitor? O clipă simţi o mare bucurie, izbutise în sfârşit să compună şi el o istorie insolită, ba chiar de curată fantomologie. Îndată însă văzu că nu intervenea în ea nimic extraordinar, doar nişte întâmplări banale petrecute la masa de scris. Şi de astă dată fantasticul se scurgea în întregime din ele ca nisipul printre degetele unei mâini care ar încerca zadarnic să-l păstreze – şi bucuria îi pieri.”
Un fragment din “Criza de imaginație” o proză scurtă scrisă de Ovidiu S. Crohmălniceanu (16 august 1921 – 27 aprilie 2000), publicată în volumul “Alte istorii insolite”. Un volum pe care îl puteți descărca în întregime (și gratuit) de aici.