Nirvana

Un poem de Charles Bukowski.

Fără de șansă, complet lipsit de scop,
era un tânăr călătorind cu autobuzul prin Carolina de Nord în drum spre undeva.
Și a început să ningă.

Și autobuzul a oprit la o cafenea mică între dealuri, iar călătorii au intrat.
Și s-a așezat la tejghea cu ceilalți și a comandat, iar comanda i-a fost adusă.
Și mâncarea era deosebit de bună.
Și cafeaua.

Chelnerița era diferită de femeile pe care le cunoscuse.
Era neprefăcută și exista un umor natural care venea dinspre ea.
Și bucătarul a spus povești nebunești.
Și cel ce spăla vase în spate a râs cu hohote sănătoase și plăcute.

Și tânărul a privit zăpada prin geam.
Și și-a dorit să rămână în acea cafenea pentru totdeauna.
Îl năpădise sentimentul curios că totul era frumos acolo.
Și că totul avea să rămână frumos acolo.

Și șoferul autobuzului le spuse călătorilor că era timpul să splece.
Și tânărul gândi: “Eu voi rămâne aici, eu voi rămâne aici”.
Și apoi s-a ridicat și i-a urmat pe ceilalți în autobuz.
Și-a găsit locul și a privit cafeneaua pe geam.
Și apoi autobuzul s-a urnit, coborând o curbă, mai jos, dincolo de dealuri.

Și tânărul a privit drept înainte.
Și a auzit ceilalți călători vorbind vrute și nevrute.
citind sau încercând să doarmă.
Și niciunul nu remarcase magia.
Și tânărul și-a lăsat capul într-o parte,
a închis ochii și s-a prefăcut că doarme.

Nu era nimic altceva de făcut,
în afara de a asculta zgomotul motorului
și scrâșnetul cauciucurilor
pe zăpadă.