S-au iubit cu ardoare, s-au iubit cu patos, s-au iubit românește.
Totul a început în 1938, la Paris, unde Dimitrie Gusti organizase o expoziție de artă populară. În Paris s-au văzut pentru întâia oară. Și s-au îndrăgostit, nebunește, încă din prima clipă. Ea abia începuse să bată la porțile afirmării, el era un sculptor de renume internațional, aflat în plină maturitate artistică. Maria Tănase avea, pe atunci, 25 de ani. Iar Constantin Brâncuși 62.
Două zile și tot atâtea nopți
Maria Tănase venise în Paris pentru a ajuta la promovarea expoziției, urmând a susține un recital într-un restaurant parizian unde Dimitrie Gusti pusese la punct detaliile. “Gusti auzise de neica Costică (astfel îi spuneau lui Constantin Brâncuși prietenii) și ne-am dus să-i facem o vizită”, avea să-și amintească, peste ani, Maria Tănase. Admiratoare înfocată a lui Brâncuși, ea a acceptat, firește, cu mare bucurie. După un timp, văzând atracția dintre cei doi, Gusti a plecat, însă nici nu îi trecea prin cap ce avea să urmeze: Maria nu a mai părăsit atelierul lui Brâncuși vreme de două zile și două nopți. Și a uitat cu totul de recitalul pe care trebuia să îl susțină.
Dimitrie Gusti s-a făcut foc și pară: i-a luat bilet de întoarcere în țară și i-a dat pașaportul, lăsând-o să se descurce singură. Mariei, însă, nici că i-a păsat. Era îndrăgostită până peste cap de bărbatul pe care îl admira. Și, se spune, singurul bărbat pe care l-a iubit cu adevărat întreaga sa viață.
“Aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră!”
El îi declara dragostea așa cum doar Constantin Brâncuși ar fi putut să o facă:
“Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră! Auzi tu, fată, mă înțelegi? Vezi, tu, Mărie! Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu… Auzi? Mă-nțelegi?”
Iar ea îi răspundea prin cântecul său, în care, potrivit celor ce au cunoscut-o, a început să se reflecte mai mult din esența românismul pe care și Brâncuși o îngloba în sculpturile sale.
De aici au pornit și primele lor neînțelegeri: foarte posesiv, Brâncuși, cel pentru care vocea umană era cea mai înaltă și mai curată minune a expresiei muzicale, își doare ca Maria să lase în urmă bocetul și tânguitul melodiilor populare și să ajungă la esența acestuia, la bocetul antic și cânt, pentru ca vocea să îi răsune în recitaluri la operă și nu prin restaurantele pline de cheflii.
“Eu cu noul meu vin din ceva foarte vechi. Am eliminat din sculptura mea tot ce nu este esențial. Eu nu doresc să reprezint o pasăre, ci să exprim însușirea în sine, zborul, elanul ei. Cocoșul meu nu e cocoș. Pasărea mea nu este pasăre. Sunt simboluri. Vreau să înalț totul dincolo de pământ. Cocoșul sunt eu.”, spunea Brâncuși.
Marea și neșlefuita pasăre măiastră
În primăvara anul 1939 au fost împreuna la faimoasa Expoziție Internațională din New York. Aici, Maria Tănase avea să cunoască un succes fulminant, mai ales după ce i-a cântat lui Franklin Roosevelt, președintele SUA, piesa “Ține, Leano, Roosevelt!”. Un prilej de teribile ironii pentru presa din țară care a titrat că Maria îi cântase președintelui american melodia “Ține, Leano, curu zvelt!”. Și un prilej de amărăciune pentru Brâncuși: cunoscând succesul cu bocetele de crâșmă, Maria avea să renunțe definitiv la căutarea esenței bocetului antic.
1939 – Suzana Doicescu (soția arhitectului Octav Doicescu), Constantin Brâncuși și Maria Tănase
În același an, Maria îl va părăsi pe Brâncuși: nu mai putea să îi suporte ironiile, nu mai putea să audă mereu că nu-i place cântecul ei și că acesta îl obosește, nu mai putea să i se spună mereu “bocitoare” și “plângătoare profesionistă, ajunsă bună pentru zaiafeturi de trântori”.
“Nu-i o cântăreață, bă, ci o bocitoare! Locul ei predestinat se află la înmormântări, iar nu la ospețe. Să încerce să cânte la Opera cea Mare din Paris sau la Opera din București”, se confesa Brâncuși cunoscuților. Ea, însă, marea și neșlefuita lui pasăre măiastră, a continuat să-l iubească. Pentru tot restul vieții.
Nepieritoarele contururi ale cântecului
“Un artist nu trebuie să se însoare, fiindcă poate fi masacrat de femeia lui, care se lăbărțează, încearcă să-l subjuge și să-l transforme în eroul papucului. Bărbatul pleacă în bătălii, moare ca ostaș, se ia de piept cu viața. Femeia lui trebuie să aștepte, ca Penelopa, întoarcerea lui Ulysse”, spunea Brâncuși unor cunoscuți, în anul în care Maria l-a părăsit. Probabil și din această cauză a și considerat că iubirea lor “a venit la momentul oportun și a durat exact cât trebuia, până când ne-am plictisit definitiv unul de celălalt”.
Cinci ani mai târziu, Maria Tănase a încercat să renunțe la a mai cânta prin marile localuri bucureștene și să cânte operetă. Prestația ei a fost însă sub așteptări și, când a realizat că Brâncuși avea dreptate a suferit cumplit. Nu a apucat să îi mai spună însă acest lucru: în 1957, Brâncuși s-a stins din viață, iar ea “l-a plâns cu lacrimi fierbinți și în bocete adevărate”.
După ce l-a jelit câteva luni în șir, s-a dus la arhitectul Octav Doicescu și l-a implorat să-i facă planurile pentru o școală de muzică folclorică la Târgu-Jiu. Dorea să se așeze acolo, pentru a-și petrece ultimii ani ai vieții între sculpturile lui, crescând noi generații de cântărețe. Își dorea să aducă la școala ei, eleve de pe plaiurile natale, dar și din toate colțurile pământului, pentru a le învăța muzicalitatea folclorului românesc. Nu a apucat însă, nici ea, să-și îndeplinească “măiastrul vis”: în primăvara lui 1963, într-un turneu la Hunedoara, află că este bolnavă de cancer la plămâni. Avea să se stingă din viață la Spitalul Fundeni, pe 22 iunie 1963, la ora 14:10. O pasăre măiastră încremenind în liniște, lăsând să zboare, în urma sa, nepieritoarele contururi ale cântecului.
Foarte frumos articolul! Mi-a placut enorm. Ov mica rectificare: exista o greseala la “Era îndrăgostită până peste cap de bărbatul îl admira. ” – mai lipseste un “pe care”. In rest este ok.
Ale R.
Multumesc frumos!
Nu stiam ca a fost indragostita de Brancusi,in afara de faptul ca arta ,gustul pentru frumos,i-a unit,ciudata alianta.Diferenta prea mare…ca intre nepoata si bunic.In rest,o pasare maiastra ramanane eterna.
NU CONTEAZA DIFERENTA DE VARSTA LA NIVELUL LOR DE SPIRITUALITATE ,GENII FIECARE IN DOMENIUL LOR , PACAT CA EA NU A TRAIT CAT EL ( 80 SI DE ANI ) EA A MURIT DE TIMPURIU 49 ANI , A FOST O MARE PIERDERE LA VREMEA RESPECTIVA. IUBIREA DENTRE EI A FOST LA UN NIVEL SUPERIOR , NU S-A LIMITAT NUMAI LA CEA FIZICA. MI-A PLACUT ARTICOLUL.
AM TRAIT O POVESTE ASEMANATOARE! IUBIREA IN FIRESCUL EI DUREAZA FOARTE PUTIN, DAR IN SPIRITUL EI DAINUIE PESTE TIMP! NIMIC INTAMPLATOR EA CANTA CA UN MIRACOL UN CANTEC DE AL MARIEI TANASE, EU SCULPTAM INFLUIENTAT DE CONSTANTIN BRANCUSI! EA AVEA 23 DE ANI SI EU 55 DE ANI!DUMNEZEU NU FACE DECAT SA REPETE DIN FORTA IUBIRII SALE!O ASTFEL DE IUBIRE NU POATE FI UITATA NICIODATA!
Sorin Tudor, putem sa vedem si noi notele de subsol pentru povestea asta?
Unde zice Brancusi “Nu-i o cântăreață, bă, ci o bocitoare! Locul ei predestinat se află la înmormântări, iar nu la ospețe. Să încerce să cânte la Opera cea Mare din Paris sau la Opera din Bucuresti”
Multumesc.
Minunat, parca chiar eram la un concert al Mariei, in surdina. E un adevărat elogiu adus celo doi Mari Titani, fiecare in domeniul sau. Ma bucur ca sunt Accente elogioase, când , in ultimul timp, ne-am obișnuit sa tot aruncam cu noroi in tot ceea ce a fost si este frumos, in conștiința naționala. Va multumesc!
Sunt suprinsa, sa aflu despre acesta poveste de dragoste, dar nici nu stiu, de de nu ma mir, chiar de loc. De ce mi se pare ca fiind fireasca si totodata verosimila,in toata plenitudinea ei. Un suflet cald, ca al Mariei Tănase nu avea cum sa nu iubesca un artist desavărsit, precum Constantin Brâncusi. Nu ai cum sa nu te indragostesti si cum sa nu adori perfectiunea.Pt ca Bâncusi si-a autodepasit cu mult conditia artistica. Nu ai cum sa nu fii impresionata de un colos. Iar el, probabil din dorinta de a ajunge si ea atat de sus, cum si-o putea imagina doar el, a reusit sa fie un misogin, asemeni tuturor celor care au cunoscut celebritatea, la un nivel, atat de inalt.
Frumos articol , frumoasa poveste de dragoste .multumesc autorului !!!
Stiam povestea lor de iubire, unica si irepetabila, doua personalitati la nivelul geniului, dar ireconciliabile. De asteptat in conditiile unor personalitati atat de puternice, Maria Tanase, pasarea maiastra, nu sa lasat slefuita de marele artist, Constantin Brancusi. Multumesc pentru … reamintire.