Maia Morgenstern pe scena Teatrului Godot

Premiera spectacolului „Povestiri culese” după Donald Marguiles, a avut loc miercuri, 21 iulie și joi, 22 iulie, pe scena Teatrului Godot, în noua locație din incinta Palatul Bragadiru, o clădire de patrimoniu fondată în 1905, si aflată în imediata vecinătate a Centrului Istoric din București.

Din distribuția spectacolului fac parte Maia Morgenstern, precum și tinerele actrițe ale Teatrului Godot: Ana Maria Pop și Cătălina Mihai. Scenografia spectacolului este semnată de Corina Grămoșteanu, iar regia este una colectivă, producător fiind George Remeș, managerul Teatrului Godot. Spectacolul este rezultatul unei munci de echipă, care face totul doar din drag pentru teatru.

Nominalizată la Premiile Pulitzer pentru Dramaturgie – „Povestiri culese”, operă a dramaturgului american Donald Marguiles, spune povestea unei tinere scriitoare şi a mentorului său, sondând relația profundă dintre creație şi creator, mentor şi protejat, povestiri uitate şi dreptul de a le readuce la viață.

Actrița Ana Maria Pop, vorbește despre colaborarea sa cu Maia Morgenstern, într-un interviu recent publicat pe site-ul Teatrului Godot: „George mi-a oferit deja ocazia să joc cu niște actori pe care îi admir și de la care oricine are de învățat, cum este Maia Morgenstern. E o onoare și mă simt norocoasă”. Tinerii actori au astfel ocazia să învețe direct de la mentorii lor, de la actorii pe care cândva îi admirau de la distanță.
*
Aflată pe lista finalistelor la Premiile Pulitzer pentru Teatru în 1997 , piesa „Povestiri Culese” de Donald Marguiles, a fost produsă şi jucată la New York, Los Angeles şi Londra. Spectacolul a avut premiera pe Broadway, la Manhattan Theater Club, în 2010.
*
Dramaturg, scenarist şi profesor de Teatrologie la Universitatea Yale din SUA, Donald Marguiles (n.1954) este câştigătorul Premiului Pulitzer pentru Dramaturgie 2010, pentru ‚Cină cu prietenii’ (Dinner with Friends), în timp ce alte două opere ale sale – „Sight Unseen” şi „Collected Stories” (Povestiri culese), s-au aflat pe lista scurtă a finalistelor. Printre operele cele mai cunoscute ale dramaturgului American se află: „The Country House” (2014), „Time Stands Still”(2009), „Brooklyn Boy”(2004).

*
Teatrul Godot s-a redeschis din iunie într-o nouă locație, Palatul Bragadiru, la doar câteva minute de centrul Bucureștiului. Spectacolele de teatru cunoscute de public de la vechea locație încep să fie preluate în noul spațiu, care are amenajat și un Teatru de Vară, în grădina palatului.

Pe scena Teatrului Godot, deschis din anul 2010, s-au jucat atât spectacole invitate, aparținând diverselor companii de teatru, cât și producții proprii. Odată cu reîntoarcerea pe scena teatrului independent, Godot, își propune să producă spectacole de teatru proprii și nu numai. Datorită spațiului arhitectural istoric în care se află acum, acesta își propune implementarea mai multor proiecte și programe artistice care să cuprindă cât mai multe sectoare culturale: concerte, expoziții de artă, spectacole de teatru ale absolvenților din domeniu.

Teatrul Godot a susținut mereu tinerii actori aflați la început de drum prin oferirea unui spațiu pentru libera exprimare artistică și pentru lansarea acestora în spațiul teatral românesc. Odată cu redeschiderea acestuia, s-a anunțat și o mică trupă de actori angajați, fiind un lucru nou pentru teatru independent. Trupa Teatrului Godot este formată din: Ana Maria Pop, Vlad Brumaru, Vlad Ionuț Popescu, Andreea Șovan, dar și Cătălina Mihai care colaborează de foarte mult timp cu Teatrul Godot.

Teatrul Godot – Calea Rahovei 147-153(Palatul Bragadiru)
Biletele pentru spectacol se găsesc pe site-ul teatrului – teatrulgodot.ro, dar și pe mystage.

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu