Iertările

Ai să mă ierți în fiecare noapte…

Tu să mă ierți de tot ce mi se-ntâmplă,
Că ochii mei sunt când senini, când verzi,
Că port ninsori sau port noroi pe tâmplă,
Ai să mă ierți, altfel ai să mă pierzi.

Văd lumea prin lunete măritoare
Și văd grădini cu arme mari de foc,
Sub mâna mea deja planeta moare
Și în urechi am continentul rock.

Ai să mă ierți că sunt labilitate
Că trec peste extreme fulgerând,
Ai să mă ierți preablânda mea de toate,
Eu sunt nemuritorul tău de rând.

Ai să mă ierți că nu pot fără tine
Şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi
Mie pierzându-te-mi va fi mai bine
Eu tristul cel mai liber dintre toți.

Și cum se-ntamplă moartea să le spele
Pe toate-nobilându-le fictiv,
Ai să te-apleci deasupra morţii mele
Și tot ai să mă ierți definitiv.

Ai să mă ierți în fiecare noapte
Şi-am să te mint în fiecare zi
Şi cât putea-va sufletul să rabde
Cu cât îţi voi greşi te voi iubi.

Adrian Păunescu,
Iertările

(foto)