Cunoașteți cu toții sentimentul, nu este așa?
“Știi, uneori, pe stradă, mă simt ca și când aș începe o întrecere de mers pe jos cu un alt pieton. Nu știu de ce, dar atunci când mergem cu aceeași viteză, mă simt inconfortabil. Și simt că și cealaltă persoană se simte inconfortabil. Probabil gândește: “De ce merge alături de mine? Ce are tipul ăsta? Are ceva cu mine?” Așa că măresc pasul. Și mă simt bine în timp ce el e luat pe nepregătite de această întrecere.
Măresc pasul ca și când aș avea treabă. Atât de multă treabă încât sunt nevoit să merg mai repede. Așa că merg mai repede, separându-ma de cealaltă persoană. Și-mi spun: “Daniel, va trebui să câștigi această întrecere! Ești mai bun ca el! Ai mai multă treabă decât el! Start!”
Și apoi, chiar după ce trec linia de sosire, întorc capul pentru o secundă și îl privesc. Și, da, mă simt ca un învingător. Dar, în același timp, mă simt și puțin aiurea: ce este atât de înfricoșător în a merge alături de o altă persoană, cu aceeași viteză? E din pricina pricina dorinței de protejare? Din pricina intimității? A individualismului? Poate nu există nici o cale de a avea ceva în comun cu un străin. Nici măcar viteza cu care merg.”
Un film de Daniel Koren
