Nu o dată am fost acuzat (discutînd despre universitate) de elitism. Poate pentru că, în traseul meu prin viaţă, am avut de a face cu universităţi de renume, pornind de la “Babeş-Bolyai” şi ajungînd la Guadalajara.
De aceea pot să spun că una din definiţiile pe care aş putea să le dau universităţii nu îmi aparţine, ci este a unui mare om al culturii noastre, Oliv Mircea. El ne-a spus la un curs că universitatea este locul unde se dispută universaliile. Nu mi-am permis niciodată să caut altă definiţie mai bună.
Este – aş adăuga – o stare de spirit, nu un loc unde, în mod formal, obţii o diplomă sau te pregăteşti într-un domeniu şi primeşti o calificare. Toate clişeele despre universităţile româneşti (că te ajută unde şi cum să cauţi informaţia, că îţi mai asigură prelungirea adolescenţei şi confruntarea cu viaţa, că este ca o vacanţă de cel puţin 4 ani) le-am regăsit în traseul meu de pînă acum, însă, cel puţin pentru mine, definiţia aceasta mi se pare mai mult decît complexă.
Și, pentru că am avut marea şansă – prin diferite programe şi activităţi – de a trăi experienţe de la alte universităţi mari ale lumii, iată, în cîteva cuvinte, ce datorez cîtorva din ele:
1. Universităţii din Munster îi datorez o privire globală asupra peisajului politic actual, o viziune asupra liberalismului şi democraţiei, ca să nu mai insist asupra unei gîndiri sistemice, profund analitice şi pătrunzătoare, de tip german;
2. Universitaţii din Amsterdam-Maastricht: dezvoltarea spiritului creator, a unei perspective artistice asupra lumii. Acolo am ajuns să depăşesc pentru prima dată barierele naţionale şi să mă simt, în contextul unei atmosfere universitare care cuprindea persoane chiar şi de vîrsta a treia, din toate continentele lumii, solidar cu ceea ce îmi place mie să numesc spiritul universitar. O lecţie despre creativitate care, din nefericire, este foarte greu de aplicat aici din cauza persistenţei – încă – a unor bariere mentale care mie mi se par greu de explicat;
3. Universităţii din Paris II: o “formare procedurală” în conceperea şi elaborarea legilor după tipicul şi cerinţele Parlamentului European, o gîndire aplicată atît înspre redarea (după normative europene) a unor documente oficiale, de tipul cartelor albe, al proiectelor de legi sau al normelor metodologice de aplicare a legilor, cît şi înspre eficienţa lor şi modalităţile de punere în practică a acestora;
4. Universităţii Guadalajara-Puerto Vallarta: este locul care m-a învăţat să cred că – parafrazînd un titlu celebru dintr-un roman mexican – niciun loc nu este prea departe atunci cînd vrei să te clădeşti întru fiinţă. A fost ca o “încercare a exoticului”, experienţă a unei altfel de lumi, unde universitatea înseamnă izbăvirea prin cultură;
5. Altor universităţi: Universitatea Bucureşti, Budapesta, Sofia, Utrecht – diferite momente din experienţa meu, deloc neglijabile.
