În seara asta lasă îngerii să cânte, Şi cerul despleteşte-l de-ntrebari, Mai şuieră nimicul peste mări, Dar umbră lasă-l într-o noapte-adâncă. De lacrimi multe-n ochii tăi curg încă, Sărut de soare lasă îngerii s-aducă. Din
În urmă cu ceva zile, într-o țară asiatică, un om era omorât de viu prin aruncarea cu pietre. La propriu. Da, ați citit bine. Un profesor a îndrăznit public să nu fie de acord cu
Năuc şi trist şi amorţit Stai, puiule, uitat de lume Sub blândul tei ce-a-mbătrânit De timpul care vrea s-adune Măreţe clipe de poveste… Tu stai şi-asculţi tot ce a fost; Tu stai şi speri tot
Aş îndrăzni să-ţi spun poveşti Frumoase, multe, fermecate, Şi-aş legăna visarea-n veşti Din patru colţuri. Dar tu eşti De mult plecat, mult prea departe, Iar gându-mi răvăşeşti. Când sub striviri de dor mă sting, Pe
Mai curg din izvoarele lumii ușor picături de viață, Din stânci necioplite de gânduri un glas parcă tainic vorbește, Din cerul prea plin de orbite, măiastră o pasăre-nvață O sfântă predare de sine în care
I se spunea Blondul. Și atât… Nimeni nu știa mai nimic despre el. Doar că venea adeseori în piață să cumpere câte ceva de ale gurii. Vindea sticle și borcane, goale, pe care le căuta
Un rob dator vândut era Stăpânului ce îi slujea, Căci viaţă plină de amar Şi sărăcie el ducea. “Mai dă-mi un ban, stăpâne bun, Să-mi cumpăr pâine în Ajun, Să pun la copilaşi pe masă
Deși alergarea între aeroport, trezorerie, consulat, poșta română, Gara de Nord, Grozăvești, Piața Iancului, Piața Unirii, și alte piețe cărora le-am pierdut numele și numărul, a fost una "maratonică", dar de bun augur, am lăsat
Clădesc din panza aurorii Un metafizic curcubeu Să-mi fiu stăpân în propriul eu Şi zbaterea s-o simt mereu Sub flacăra mirării. Idei binare să combin Când lupt sub flori de trandafiri Cu gheara rece din
Luminile orașului s-au aprins deja demult. Ochiuri de stele se cuibăresc printre oameni. Oameni grăbiți, pierduți printre gânduri. Măsurându-și fiecare bucățică de destin risipit printre orele serii. Jean Paul se contopește cu mulțimea și încearcă
Se ia dorul, încet, să nu-l doară, se cuprinde în brațele timpului; se reazămă sufletul pe un ochi catifelat de stea. Se așează dorul în palmele Universului, în dansul precipitat al timpului. Îmbrățișare caldă între
Vremea de răsfăț mă leagă de-un vis Vremea de cântec îmi șuieră-n geam Dar plânge prezentul de dor prea mult nins Și-mi arde vremelnic putința ce-o am. Timpul mai cântă prin turle, doinind Iar negura
Lumina Universului îmbrăţişând deşertul Prea multor rătăciri în suflete-nchistate, Îmi spulberă cu voia-mi a patimii bătaie Şi-mi dăruie pe astre o tainică cetate. Din lacrima Iubirii zideşte împăcarea Îmbrăţişarea caldă-n rupestrele altare; Un ultim gest
Era deja târziu în noaptea gândurilor. Gânduri întoarse pe toate fețele. Gânduri înmulțite cu speranțe și adunate cu toate zâmbetele încercărilor. Gânduri împărțite între lacrimi și neputințe după cortina zilelor lungi și dureroase. Gânduri în
Şi poezia mea e tristă, şi scriu plângând, singurătate, Când umbra serii ţipă iarăşi, strigându-ţi numele pe stradă, Mă-nchid ca-ntr-o odaie veche, cernită de-amintiri plouate… Stau doi ochi trişti care încearcă prin firul timpului să
