Încă 15 gânduri despre dragoste și viață. Adevărate sunt sentimentele. Ficţiuni sunt împrejurările. Te desparţi de mai multe ori până te desparţi, iar când e să fie de-adevăratelea simţi cum moare pentru tine speranţa fericirii
Un anunț matrimonial din anul 1909. "Recerința principală: cât de puțin să știe căsni pianul, dar cu atât mai bine înverti lingura la foc." :) Și, pentru a nu vă face o idee greșită, câteva
O emoționantă poveste de dragoste. Și câteva gânduri fără de răspuns. 1952. Don Simpson, pe atunci un tânăr inginer în Bakersfield (California, SUA), își petrecea, la clubul de bowling local, una din obișnuitele sale seri de relaxare
Hainele nu doar că ne pot face să părem mai deștepți, dar chiar ne pot face să fim mai deștepți. O serie de teste (oarecum amuzante), realizate, în 2012 de către profesorul Adam D. Galinsky.
Despre durerea iubirii. Și despre durerea singurătății. "La ce ar folosi să trăiești, dacă n-ai simți puternic. Nu-i invidiez pe oamenii care au inima acoperită cu o carapace de broască țestoasă sau cu o piele
Ada Milea: o scurtă colecție de gânduri fredonate. "Toți suntem, uneori, niște Apolodori. Ne e dor de apropiații de care ne-am îndepărtat și ne îndepărtăm de alți apropiați, pentru a ne putea apropia de ei;
O poezie de Lucian Blaga. Valul mai bate, același. Raza e trează în turn. Cald e nisipul pe plaje, numai puţin dacă scurm. Noaptea-i târzie, de august. Orele – horele tac. Cugetul, cumpăna, steaua grea
Mai multe picături de distracție în peisajul marilor orașe. Se numește Slide The City și este un tobogan cu apă de peste 300 de metri lungime care călătorește prin marile orașe americane. Distracția nu este
"Oricine poate iubi un trandafir, dar e nevoie de mult mai mult pentru a iubi o frunză. Este banal să iubești frumosul, dar este frumos să iubești banalul." Câteva dintre sculpturile în frunze ale artistului
De dragoste, de suflet. Ne cunoaștem, Ne-am întâlnit într-o zi Pe pământ, Eu mergeam pe o parte a lui Tu pe cealaltă. Tu erai așa și pe dincolo O, erai ca toate femeile, Uite că
Marcel Iureș: despre libertate, internet și iubire de țară. Până la urmă, ce trebuie să facă un om? Să se trezească, să se spele, să se închine, să-și hrănească copilul și apoi să muncească. Dacă
O frumoasă poezie "de împăcare"... de fi-va supărarea ta un punct în zare, această perspectivă mă miră și mă doare, de fi-va supărarea ta un pumn de cuie, această răstignire mă moare și mă suie,
Încă un gând frumos. Asta mă consider și astăzi: un bun tălmăcitor al poeziei române, un actor care a găsit o altă modalitate, decât confrații lui, de a rosti versurile. Mă consider un amplificator foarte
Zece sfaturi înțelepte. 1. Nu îţi crea o imagine falsă. Este incomodă, greu de întreţinut şi uşor de depistat. Există oameni nemulţumiţi de ei înşişi. Se simt frustraţi. Pentru a primi gratificări din partea celor
Una dintre poeziile celui mai important reprezentant român al curentului suprarealist. În august când cerul se umple de tauri un vultur coboară în vecinătate și mă anunță de la primul telefon că vine să mă