Încă un gând frumos.
Asta mă consider și astăzi: un bun tălmăcitor al poeziei române, un actor care a găsit o altă modalitate, decât confrații lui, de a rosti versurile. Mă consider un amplificator foarte bun al muzicii interioare a poeziei, pentru că fiecare poezie adevărată are o anume muzicalitate interioară. Unii au capacitatea s-o audă, dar n-au capacitatea s-o exteriorizeze.
Uite eu asta fac şi, prin asta, îi încurc pe toţi de vreo patruzeci şi ceva de ani. Ce mă mână în luptă? Păi, ce-am fi fără poezie în lumea asta searbădă a computerelor? Oamenii ar deveni nişte brute. De-aceea mă zbat în permanenţă să găsesc formule ca să arăt acestei generaţii debusolate cât de frumoasă este poezia.
