"Un poem vizual care spune povestea unui om care a întâlnit Luna. Și care a rămas împreună cu ea pentru tot restul vieții." Așa definește artistul rus Leonid Tishkov proiectul Private Moon. Un proiect căruia
Despre unele dintre lucrurile care despart artistul român de artistul din Vest. Încep prin a spune că, prin acest rânduri, nu doresc să laud în vreun WebCultura. Din fericire, WebCultura a ajuns în poziția în
...realizat din 3.200.000 de puncte. Există, probabil, o vârstă a gândurilor. Așa cum, tot probabil, există și o vârstă a înțelegerii lor. Prea colțuros, gândul matur devine greu de-nțeles la tinerețe, iar gândul tânăr, de
Tu ce lași în urma ta? Am gândit un mod atâta de dulce de a se întâlni două cuvinte încât în jos înfloreau florile şi sus înverzia iarba. Am gândit un mod atâta de dulce
Cea mai electronica muzică din câte se pot imagina. Artistul își spune bd594, este canadian și este specializat în robotică. Spune că s-a născut în anul în care grupul britanic The Animals au lansat The
Cum se poate promova cultura prin social media? Iată una dintre cele mai creative campanii ale anului 2011. Este o bijuterie creativă. Un "exemplu de manual" despre cum poate fi promovată cultura prin social media.
Aveți ghetuțele pregătite? Nu știu cum se face, dar în fiecare an mi-e dat să aud câte un "purtător de 44 la pantofi" că se duce să-și pregătească "ghetuțele" pentru Moș Nicolae. Ghetuțe în care,
Câteva creații grafice care ne pot inspira în viața de zi cu zi. "Bine făcut este mai bun decât bine spus." (Benjamin Franklin) Este doar unul dintre citatele pe care designerul Nuno Filipe Miranda le-a
Câte vedete intră într-un taxi? Răspuns: câte încap! Și încă o întrebare: cum intră vedetele în taxi? Non-stop! Cele două întrebări (și, mai ales, cele două răspunsuri) își găsesc acoperire în NonStop, cel mai nou
Sau, dacă doriți, mașina de scris picturi. Despre mașina de scris partituri (un obiect de colecție cât se poate de real), v-am vorbit deja. Și, dacă vă mai aduceți aminte, v-am vorbit și despre sculpturile
Înțelepciunea unei întregi vieți, redată în doar 46 de secunde. "Când te maturizezi, începi să ai tendința de a spune că lumea este așa cum este și că viața ta înseamnă să trăieşti în rândul
Da, chiar așa, zâmbește! Un scurt film creat de Nick Scott despre cum să (nu) realizezi un portret de școlar. Un film care, veți vedea, vă va binedispune. Iar acum, sperând că deja aveți un
Cum ar trebui să se dezbrace o nevastă în fața soțului? Câteva lecții de "bune maniere maritale" venite din partea unei specialiste. "Școla de dezbrăcat" a luat ființă în New York, în anul 1937, sub
Minunata sculptură digitală a unor studenți germani. Anul acesta, biblioteca Universității din Bremen împlinește 350 de ani de existență. Și, profitând de ocazie, studenții Universității de Artă din Bremen au fost invitați să își dovedească
Autoturismele scoase din uz își găsesc o nouă viață. Artistul elveţian Tom Samui realizează aceste incredibile sculpturi folosind doar piese reciclate ale autoturismelor și motocicletelor. În fiecare lună, Tom își alege materia primă din cimitirele