…realizat din 3.200.000 de puncte.
Există, probabil, o vârstă a gândurilor. Așa cum, tot probabil, există și o vârstă a înțelegerii lor. Prea colțuros, gândul matur devine greu de-nțeles la tinerețe, iar gândul tânăr, de necuprins atunci când ne maturizăm. Și poate că – doar poate! – nostalgia este o simplă distanță. O depărtare între două gânduri, două momente de viață, două neputințe, două neînțelegeri.
Îmi spun, de mulți ani, asemeni multora dintre cunoscuții mei, că nu petrec suficient de mult timp cu tatăl meu. O vreme gândul a fost prea matur pentru a-l înțelege pe deplin. Apoi timpul a devenit prea zgârcit pentru a-mi da voie să văd dacă mi-am înțeles bine gândul. Poate și din aceast motiv, portretul pe care Miquel Endara l-a făcut tatălui său m-a impresionat dincolo de calitatea artistică a lucrării. Un portret numit Eroul. Un portret creat, manual, din 3.200.000 de puncte.
Iar timpul face ce știe el mai bine: trece. Și nostalgia dă un alt sens necuprinsului.
Un om teribil de curajos si rabdator. Il invidiez pentru rabdarea sa, il admir pentru talentul si maiestria sa si il numesc Erou pentru ca asta simt despre Miguel. Probabil ca suntem multi capabili sa realizam asa ceva, nu stiu totusi cati dintre noi se pot daruii itratat de mult incat sa duca la bun sfarsit o lucrarea pe jumatatea celei de mai sus. BRAVO Miguel!