Povestea adevărată a lui Władysław Tomczyk, violonist în Katowice, Polonia. O poveste pe care, în forme mai mult sau mai puțin asemănătoare, am întâlnit-o și în câteva orașe din România. Și, sunt sigur, au întâlnit-o
"Pentru mine, libertatea a echivalat întotdeauna cu a merge printr-o pădure, a găsi lumina perfectă și a fotografia ceea ce văd." "Cred că totul a început atunci când aveam cam 12 de ani, punându-mi canoea
O cerere în căsătorie ca în filme. După cum știți (iar dacă nu știți, aflați acum), pe WebCultura scriem din când în când și despre cereri în căsătorie. Fie pentru că unele sunt amuzante, fie
Regizorul Silviu Purcărete se află în plin turneu la Festivalul Internaţional de la Edinburgh (Scoţia) cu piesa "Călătoriile lui Gulliver", o producție a Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu. Potrivit cotidianului Adevărul, după primele două reprezentaţii, din
Trei melodii cu Russell Crowe. Aflat în Islanda pentru filmările noului său film - Noah - Russell Crowe a făcut o imensă surpriză fanilor săi atunci când s-a urcat pe scenă. Pentru a cânta. Iată-l
"Nu devii bătrân fiindcă ai trăit un anumit număr de ani, devii bătrân fiindcă ai dezertat de la idealul tău. Anii ridează pielea, dar renunțarea la ideal ridează sufletul." (George Enescu) "Eram, dacă-mi amintesc bine,
"Câteva amănunte care mă supără zilnic: de pildă, că românul este singurul cetăţean din Europa care scuipă pe stradă." "În viaţa mea niciunde nu am fost mai fericit decât într-o bibliotecă. Dacă aş aduna orele
300 de flori, 300 de trecători, o cerere în căsătorie. Și, firește, mult romantism. Jack și Teresa s-au întâlnit pentru prima oară în fața Institutului de Artă Contemporană din Boston. Și s-au îndrăgostit. Așa că,
Atunci când profețiile unor copii au devenit realitate. În 1995, pentru a promova internetul în cadrul tinerei generații, mai mulți copii de clasa a cincea din cadrul școlii elementare Ray Bjork din Montana, SUA, au fost
"Visase că era un fluture, iar la trezire nu mai ştia dacă este un om care s-a visat fluture sau un fluture care se visează acum om?" "Constata însă acum, alarmat, că eleva sa eternă,
♣ Miercuri, 15 august, la ora 23:59, TVR Info și-a suspendat emisia. "Situaţia financiară critică a Televiziunii Române impune luarea unor măsuri urgente de redresare economică, în lipsa lor, funcţionarea societăţii devenind imposibilă. Potrivit raportului întocmit
Pentru că se tot vorbește despre concertul Lady Gaga de la București ...vă propunem o scurtă ghicitoare. Așadar: Atunci când sunt în ogradă, Gaga, ga, se iau la sfadă, Iar când sunt pe lângă lac,
Pentru iubitorii de tango si iubitorii de fotografie. O serie de fotografii uimitoare, realizate sub apă de către fotografa Katerina Bodrunova (aceeași artistă din Rusia care semnează și minunatul time-lapse Visele devin realitate). În vârstă de 27
În anul 2011, 142 de elevi români au fost medaliați cu aur, argint, bronz sau au câștigat mențiuni în cadrul unor olimpiade internaționale. Potrivit legii, cu toţii merită recompense financiare din partea statului român. Acestea
"Nu e nicio rușine să te naști prost. Rușine e să mori prost." (Marin Sorescu) În 2012, în cadrul festivității de închidere a Jocurilor Olimpice, comentatorul BBC a subliniat faptul că tradiția acestui eveniment sportiv