De acolo, de Sus, jazz-ul oftează pe deasupra inimilor noastre.
Știrea e seacă. Iar durerea mută. Și printre cuvinte cresc lanuri de amintiri.
“A înnodat inima pe acoperișul timpanelor noastre ca un leopard în rut. De fapt, Johnny nu cântă; la el melosul este un deșert al tăcerii. Răsare o Sahară în noi, prefigurându-se cămila. Și totuși, el ne călătorește.” (Nichita Stănescu)
“Johnny e un singuratic. De geniu. Ce face el acolo, în cămăruţa lui de la etajul VII al unui bloc din Banu Manta, de nu-l reclamă nici un vecin, ţine probabil de miracol. Odată urcând la etajul VII, cineva care locuia pe acelaşi palier m-a oprit să dau drumul brusc la uşa liftului, spunându-mi: – Lăsaţi-o uşor, Johnny cântă!” (Ion Caramitru)
“Johnny Răducanu face parte din stirpea boierilor de mahon a Brăilei, adică a marilor lăutari. Povestea lor e veche ca Dunărea şi Levantul.: (Fănuş Neagu)
“Johnny Răducanu a introdus în jazz instituţia autohtonă a oftatului.” (Sorin Dumitrescu)
