Câteva imagini impresionante ale Qingdao Haiwan Bridge, cel mai lung pod peste apă din lume. Podul inaugurat ieri a are o lungime de aproximativ 42 de kilometri și a costat 1,5 miliarde de dolari. Alte
Machiaj și creativitate. Se numește Katie Alves, este din Canada și, grație internetului a reușit să își creeze, în doar șase luni, un renume în comunitatea machiajului profesionist. Totul a început în octombrie 2010, când
Trei poeme vizuale de o incredibilă frumusețe. Bucurie. Asta este ceeea ce am simțit în momentul în care am început să privesc Le Bel Ete, filmul realizat de designerul de modă Vanessa Bruno în colaborare
Arhitecții australieni au proiectat un zgârie-nori a cărui fațadă va reprezenta chipul unui legendar șef de trib. Programată să fie finalizată în 2014, clădirea din Melbourne a fost proiectată de arhitecții de la ARM. Folosind
Un grup de studenți din cadrul Umea Institute of Design (Suedia) și-au propus să regândească telefonul mobil. "Proiectul Rimino redefineşte experienţa mobilă prin intermediul cercetării factorilor umani şi a designului. Rimino este un dispozitiv e-paper
Există multe lucruri la care copiii se bucură. Și, printre acestea, există și unele care îi fac pe adulți să le pară rau că nu mai sunt copii. 1. După ce specialiștii National Geographic au
Doamnelor, domnilor, becul a evoluat. Iar "blecul" a ieșit la lumină! Să ne fie clar: un "blec" nu este bec obişnuit! Un blec este, în esență, un bec care și-a pierdut menirea. Olandeza Pieke Bergmans,
V-ați imaginat vreodată o rochie de seară "croită", în intregime, din iPad-uri? Dar una croită din ursuleți de pluș? După ce v-am prezentat minunatele rochii din hârtie ale designerului Jum Nakao (și la fel de
Este considerat cel mai frumos metrou din lume. Și cea mai mare galerie de artă din Europa. Chiar dacă, modești, suedezii spun despre el că este doar cea mai mare galerie de artă din Suedia.
Italienii au creat un bancomat încrustrat într-o orgă. La fiecare folosire, ATM-ul interpretează o nouă melodie. Fără îndoială, week-endul care tocmai s-a încheiat a fost marcat deschiderea celei de a 54 ediții a Bienalei de
Cum poate fi folosit driverul USB în mod creativ pentru instalații artistice și obiecte și produse suprinzătoare. Care este diferența dintre analogic și digital, dintre fizic și virtual? Ce conectează și leagă aceste lumi aparent
O companie de design londoneză a inventat perna pentru dormit la birou. "Modele de lucru sunt în evoluţie constantă. Ne petrecem din ce în ce mai mult timp în mediul în care muncim, ceea ce
Chinezul Liu Xiaobo, câştigător al Premiului Nobel pentru Pace în 2010, va fi omagiat de Amnesty International prin intermediul unei lucrări realizate de către designerul olandez Maarten Baas. Scaunul Liber - The Empty Chair -
Cea mai recentă prezentare de modă a fashion designerului german Stefan Eckert e fost și cea mai mare proiecție holografică realizată vreodată în industria modei. Pentru a comunica filozofia din spatele Haute Couture, cea mai
O agenție de advertising din Amsterdam a găsit o modalitate inedită de autopromovare: și-a construit tot mobilerul din carton presat. Cum se poate (auto)promova o agenție de advertising care se numește... "Nimic"? "Nothing este o